Fostul căpitan al lui Arsenal, Aubameyang (36 de ani), își amintește de mutarea la Stamford Bridge după plecarea precipitată de la Barcelona. „Olivier Giroud a plecat de la Arsenal la Chelsea și nu a avut probleme, dar pentru mine a fost diferit”, a spus el.
Fostul căpitan al lui Arsenal, Pierre-Emerick Aubameyang, a semnat cu Chelsea în vara anului 2022, la șase luni după ce a părăsit „tunarii” și după o scurtă perioadă petrecută la Barcelona.
În prezent la Marsilia, atacantul de 36 de ani a vorbit despre șederea lui pe Stamford Bridge. În podcastul „Troopz”, gabonezul a recunoscut că mutarea la Chelsea a fost o mare greșeală.
Aubameyang regretă și acum transferul la Chelsea
„A fost o mare greșeală să merg acolo”, a început el. „A fost o greșeală de tot rahatul”, a adăugat, citat de abola.pt.
„În acel moment, treceam printr-o perioadă proastă la Barcelona. Casa mea fusese spartă, iar Barca trebuia să vândă un jucător, eu sau Memphis Depay, și singura ofertă pe masă era de la Chelsea. Așa că am spus: 'OK, pentru familia mea, mă voi muta, chiar dacă este la Chelsea'. Am crezut că poate va merge bine, Olivier Giroud a plecat de la Arsenal la Chelsea și nu a avut probleme, dar pentru mine a fost diferit”, a spus el.
Fotbalistul atribuie jaful pe care îl suferise în Spania performanței slabe de la Chelsea. „Mă gândeam mereu la asta”, și-a amintit el.
„Am petrecut multe nopți așa: fără să dorm, doar gândindu-mă la rahatul ăla... Ai coșmaruri. Și eu sunt o persoană care, dacă nu doarme bine, nu voi putea oferi echipei ceea ce așteaptă de la mine, nu voi fi la cel mai bun nivel al meu”, a argumentat el.
După Chelsea, Aubameyang s-a mutat la Marsilia, unde se află în prezent, deși în 2024/25 a avut o aventură în fotbalul saudit, la Al Qadisiyah.
{{text}}