Medicii pot rezolva suferința fizică a marelui om de fotbal. Pentru cealaltă suferință trebuie să-l ajutăm noi, ceilalți
Cornel Dinu suferă de mulți ani. Nu doar sub aspect strict medical, deși o operație pe cord deschis, una la șold, alta de hernie, plus problemele de acum, nu înseamnă puțin lucru pentru un om de 77 de ani. Dar organismul său puternic încă poate surmonta toate aceste necazuri, cei care l-am văzut jucând știm foarte bine ce ”vână” și ce forță de regenerare avea fostul mare fotbalist.
Proxima tovărășie
Însă înainte de a suferi fizic, Cornel Dinu suferă moral. Nu psihic, ci moral, ceea ce înseamnă cu totul altceva. Stă între cei patru pereți (pe vremuri te întâmpina îmbrăcat în halat de casă cu revere de mătase, acel ”robe de chambre” al boierilor de altădată), acum nu abandonează cu lunile pijamaua. Proxima tovărășie i-o țin Merlin și Margot, un golden retriever vârstnic, dar afectuos și o bichoniță zglobie. E sunt lumea sa imediată, amândoi îi dorm pe piept.
Cornel Dinu
Prietenii
Astă vară, de ziua lui (de fapt de ziua lor, unul e născut pe 29 iulie, altul pe 2 august), i-a trecut pragul Mircea Lucescu. Apoi, se știe, a refuzat toate invitațiile de a ieși în public, făcute fie de mari dinamoviști (Borcea, Augustin, Dănciulescu), fie de prietenii pe care-i are în presă, pentru că Dinu are mulți prieteni în presă, așa cum pe vremuri și-a ales anturajul dintre marii scriitori și actori. Boanchiș, Ghering, Ivanovici, Bratu, Culina, Furdui (ieri m-a sunat ultimul, să mă întrebe ce știu de el, și i-am spus că nimic altceva decât ceea ce am citit, pentru că n-am îndrăznit să-l sun, respectându-i suferința).
Atunci când se regăsea pe sine
Cu ani în urmă vorbeam aproape zi de zi (mai corect noapte de noapte), îndelung, ne povesteam necazurile personale și profesionale. Cu timpul, telefoanele s-au rărit, Cornel era laconic, dezamăgit de tot ce se întâmplă în societate și în fotbal.
L-am îndemnat să scrie, o făcea la Fanatik, mai intervenea și prin telefon acolo. Erau momentele în care dădea la o parte vălul depresiei și părea cel dintotdeauna. Caustic, debordând de umor, imposibil de stăvilt. Pentru ca după ce punea pixul jos au închidea telefonul, ceața gândurilor cenușii să-l cuprindă din nou.
Etajul, salonul, secția
Până acum, când s-a aflat că a fost dus de urgență la spital, cu problem cardiace. Din neant s-au ivit o grămadă de interesați de soarta lui. Unii dintre ei au făcut pe ziariștii deontologi, exacți și documentați și au dezvăluit public nu doar numele spitalului unde e internat, ci și secția, etajul, salonul. Mai lipsea și fișa de cadre a asistentei care-i pune perfuziile.
Asta e lumea, plină de pretinși prieteni, dintre aceia care și anul trecut, la o zi după operația la șold i-au publicat poze care nu trebuiau să apară niciodată. Mereu semețul și elegantul Cornel Dinu era în acele imagini slăbit, palid, sprijinit într-un cadru metallic. Dacă așa ceva înseamnă jurnalism de calitate (nu mai vorbesc de pretinsa prietenie), înseamnă că personal am trecut prin meseria asta fără să pricep nimic din ea.
Mulți de 5 și 6
E momentul ca Dinu să fie lăsat în pace, nu descusut sau sunat de o mie de ori. Vecinătatea celor apropiați, dar și a lui Merlin și Margot, pentru moment îi va fi suficientă. Ajutați-l trimitându-I un gând bun, fără să-l informați despre asta. Când va socoti el, vă va suna înapoi. Personal, aștept cu emoție să văd pe ecranul telefonului numele său și acei mulți de 5 și mulți de 6, numerele cu care a jucat pe spate. Sănătate și liniște, dragă Cornel Dinu!
{{text}}