Dorin Goian (44 de ani), fostul fundaș central al naționalei României, a analizat eșecul cu Bosnia, scor 1-3, din preliminariile CM 2026, în dialog cu Gazeta Sporturilor.
Jucătorul cu 60 de meciuri la națională, component al echipei de la EURO 2008, a remarcat gestul făcut de Edin Dzeko după golul de 1-1. Căpitanul Bosniei și-a strâns colegii în jurul lui și le-a transmis câteva cuvinte.
Goian consideră că naționala României nu are un lider precum Dzeko. Fostul campion cu FCSB a discutat și despre scandările rasiste ale gazdelor, dar și despre posibilii adversari de la barajul care se va juca în martie.
Dorin Goian: „Am intrat moi în repriza a doua”
„O primă repriză foarte bună, în care am avut ritm, viteză de joc, am jucat ce trebuia, nu am intrat în dueluri cu adversarii. Din punct de vedere fizic, ne erau superiori. Dar chiar am jucat ce a trebuia în prima repriză, am avut și șanse să marcăm al doilea gol. Din păcate, nu s-a întâmplat. În repriza a doua am intrat mai moi.
Atunci când primești gol și ești egalat într-un meci cu asemenea miză imediat după fluierul de start al reprizei secunde, intervine teama. Asta s-a văzut, nu am mai reușit să echilibrăm jocul. A doua repriză le-a aparținut în mare parte bosniacilor. Coroborat cu acel cartonaș roșu al lui Drăguș, a făcut să nu mai contăm deloc pe faza ofensivă.
Nu a fost o greșeală a fundașilor la golul de 1-1. Racovițan a sărit cu el. Dzeko este un jucător cu talie, cu mare experiență. Și ajutat de șansă, pentru că mingea a rămas la el. Un jucător ca Dzeko, când e scăpat o fracțiune de secundă, marchează.
Are mare calitate, a jucat la echipe de top, are mare experiență, știe să se poziționeze, anticipează exact unde vine mingea și e acolo. Jucător de mare valoare”, a declarat Dorin Goian, pentru GSP.ro.
Sunt sigur că Drăguș nu a dorit să ridice piciorul atât de sus. Sunt decizii de fracțiuni de secundă. Presiunea meciului, dorința de a da totul pentru echipă, se întâmplă și astfel de lucruri. Îmi pare rău pentru el. S-a întâmplat, sunt sigur că îi pare și lui rău.
- Dorin Goian, fost internațional
5 goluriare Dorin Goian la naționala României, în 60 de meciuri
Dorin Goian: „Bosnia este o echipă de temut acasă. Am jucat acolo, știu ce înseamnă forța bosniacilor”
Dorin Goian a continuat amintindu-și de meciurile jucate de el în Bosnia:
„Cert e că știam că va fi un meci greu. Bosnia este o echipă de temut acasă, care pune presiune fantastică pe tine. Chiar dacă nu au un stadion mare. Am jucat acolo, știu ce înseamnă forța bosniacilor. Au îndârjire, dorință, răutate specifică nației lor. Pun o presiune fantastică”.
Dorin Goian: „Noi nu avem un lider precum Dzeko”
„Una peste alta, ce vreau să remarc și să scot în evidență e că am observat ce înseamnă un lider de echipă, așa cum e Dzeko pentru Bosnia. Un lider pe care noi nu îl avem. Atunci când am primit primul gol, am văzut că Dzeko a strâns lângă el câțiva jucători, i-a încurajat, le-a spus că trebuie să joace.
A fost un gând de a nu claca, de a da mai mult, de luptă. Mai ales într-un meci cu o asemenea miză. Asta înseamnă să fii lider de echipă. În momentele grele, la experiența lui, să îi adune pe cei tineri lângă el și să îi încurajeze, mi s-a părut fantastic gestul lui”, a mai declarat Dorin Goian, pentru GSP.
Dorin Goian: „Sunt oameni și oameni, unii cu educație mai mare, alții cu mai puțină”
Întrebat de reporterul GSP despre scandările rasiste ale bosniacilor, care au strigat „țiganii, țiganii”, Goian a răspuns:
„Ni s-a întâmplat și nouă. Să nu facem un caz din asta. S-a mai întâmplat și înainte. Sunt oameni și oameni, unii cu educație mai mare, alții cu mai puțină. Nu cred că ăsta e motivul pentru care am pierdut”.
Dorin Goian nu le vrea pe Italia și Turcia la baraj
Dorin Goian a fost întrebat și despre viitorii posibili adversari. Pe configurația actuală, România poate pica la baraj cu Italia, Turcia, Polonia sau Ucraina.
Dorin Goian a făcut parte din lotul României la Euro 2008Toți sunt adversari puternici. Personal, aș prefera să evităm Italia și Turcia. I-am văzut de câteva ori în această campania. Turcia mi se pare o echipă foarte puternică. Italia și-a revenit. Trecuseră printr-o perioadă mai puțin bună. Au schimbat antrenorul și se pare că sunt pe drumul cel bun. Cele două aș vrea să le evit. Pe Ucraina am bătut-o ultima oară.
- Dorin Goian, pentru GSP
{{text}}