Drăguș. Caracterul. Trezește-te!

Denis Drăguș a fost eliminat la Zenica după trei minute pe gazon și un fault desprins din karate, deschizând poarta spre un eșec lamentabil al naționalei. Să vorbim însă fără ocolișuri despre omul Denis Drăguș, care-i împinge în prăpastie cariera fotbalistului cu același nume. Dar mai există o unică șansă de salvare!

Acest text nu este despre un cartonaș roșu. Ori despre o eliminare, fie ea și una care consfințește înfundarea naționalei într-un meci care ne putea deschide căi mai favorabile în barajul către Mondiale.

Se mai întâmplă momente de blank mental, când produci un gest iresponsabil, cu care-ți pui la zid toți colegii. Deși, la Zenica, Drăguș abia intrase pe teren, era fresh, iar creierul funcționa la parametrii de luciditate. Nu e confortabil, dar fotbalul e și despre suferință și frustrare, nu doar despre milioanele de euro din conturi, fete frumoase și vacanțe extravagante.

Nu e un capăt de țară, n-a murit nimeni, în definitiv ne-am obișnuit cu sentimentul amar al absențelor de la CM, dar ar trebui să însemne măcar o lecție!

Acest text este despre omul Denis Drăguș, pe care s-a construit fotbalistul cu același nume. Nu există una fără alta, căci sunt două laturi care se întrepătrund organic.

„E trăsnet băiatul! Băi, e trăsnet!"

Pe Denis îl știu de când era un pici de 5-6 ani, prin prisma tatălui său, Mihai, un atacant cu un CV onest, trecut pe la Dinamo și FC Argeș, campion în Coreea de Sud cu Samsung Blue Wings în 1998, alături de Cosmin Olăroiu.

L-a iubit și-l iubește ca pe lumina ochilor, la fel mama sa, Laura. L-au crescut, l-au educat cum au putut mai bine, l-au ajutat așa cum procedează orice părinți cu scaun la cap.

Au făcut tot ce-a depins de ei spre a-i oferi băiatului un drum în viață. Poate uneori mai aspri? Cine știe?, dar nu-mi închipui niciodată un Mihai Drăguș drept un tip capabil să-și umilească propriul fiu prin atitudini agresive, doar din dorința de a-l forța să ajungă un bun fotbalist.

La Denis, totul a venit, de fapt, cumva natural în timp, prin genă, multă muncă și un soi de rebeliune care-i curge și azi prin vene. A erupt repede spre vârf, iar calitățile sale de atacant pursânge făceau valuri prin fotbalul juvenil încă dinainte de a-l recruta Hagi pentru Academie, în 2014.

„E trăsnet băiatul! Băi, e trăsnet, nu că e fi-miu! O să vezi, n-are cum să nu reușească! N-are cum!”, se mândrea, deseori, tatăl său, inclusiv după o partidă din campionatul de juniori pe București, în care copilul marcase șase goluri într-o singură repriză, toate ale echipei sale de atunci, Pro Luceafărul.

Naționala, călcâiul magic și un puști reconfortant

Apoi, cariera s-a mișcat, într-adevăr, pe repede înainte, cu un Denis Drăguș arzând etapele, așa cum îi stă bine unui supertalent: campion cu juniorii Viitorului, în lotul echipei mari la titlul din 2017, debut în Cupa României la 16 ani și-un pic, la 18 ani în Liga 1, iar primul său gol - un călcâi absolut magic într-o partidă pierdută cu Botoșaniul.

La 19 ani și două luni începea și aventura la naționala mare, în mandatul lui Cosmin Contra, cu două partide împotriva Serbiei, 2-2 și 0-0. Plus goluri în campionat și o "dublă" remarcabilă cu Vitesse în Europa League. O cotă în explozie, un băiat modest, coerent, educat și civilizat în aparițiile publice. O figură reconfortantă, grozavă!

De niciunde, prăbușirea, aroganța, starul neînțeles

Dar, dintr-odată, s-a întâmplat ceva ce l-a modificat de parcă ar fi intrat peste noapte într-un laborator de recreat oameni. Anturajul și viața privată l-au întors la 180 de grade, într-un Denis Drăguș zeflemitor, arogant, superior, cu nasul pe sus, ifose și o aură de star neînțeles. Sau e doar o mască?

Hagi a știut și a priceput însă ce se întâmplă cu el, așa că l-a cedat urgent la prima ofertă clară, la Standard Liege, pe 1,8 milioane euro și procent de 30% la revânzare, intuind că jucătorul a intrat pe un drum greșit și-și va spulbera rapid cota.

A preferat un transfer subevaluat financiar pentru un atacant de 20 de ani în expansiune decât, în scurt timp, firimituri pentru un jucător în pericol de a se dezumfla din rațiuni extrasportive și mentale. Damage control, în termeni de business!

Iar "Regele" a citit corect. Belgia a însemnat un coșmar. Cinci minute în primul sezon, apoi marfă pentru împrumuturi la Crotone, Genoa, Gaziantep, scurte perioade de revenire, dar flash-uri pe un cer întunecat.

Doar Șumudică, prin stilul său neconvențional de a gâdila orgoliile jucătorilor, l-a mai repus pe picioare în Turcia, devenindu-i și tată spiritual în calitate de naș de căsătorie.

Părinții abandonați, impresar tras pe sfoară, amenințări dinspre anturaj

În acest timp însă, Denis s-a certat definitiv cu părinții săi, pe care nici măcar nu i-a invitat la botezul fetiței și la nuntă. De prin 2019, ani de zile fără contact cu mama și tata, pedepsiți să sufere în tăcere în numele unor scenarii de film. Doar scurte dezghețuri ocazionale, care nu schimbă povestea de abandon aproape total al părinților.

Un conflict deschis cu fostul său impresar, Florin Manea, care i-a găsit un contract generos la Trabzon pentru a ajunge apoi într-o ceartă publică despre refuzul de a-i mai răspunde la telefoane și de a-i achita procentele datorate.

Pare să fie un stil, căci ar mai exista încă cel puțin un caz în care Drăguș se face că plouă la capitolul bani, dar "victima" preferă, deocamdată, să rămână în umbră.

Iar dinspre anturajul lui Drăguș nu încetează să vină discursuri războinice către oricine e identificat drept "inamic" al fotbalistului, unele poate chiar fără cunoștința lui Denis, ajuns captiv într-o închisoare pe care nu o vede. Asta spun oameni care s-au crucit și ei de transformarea brutală a internaționalului, în culise, departe de luminile reflectoarelor.

Întreabă-l pe Hagi despre conferințele de presă din anii '90!

E același Denis Drăguș care dă din mână a lehamite când i se pun întrebări incomode după gafa de la Zenica. Aia a fost o pișcătură de țânțar! Să-l chestioneze pe Hagi cum erau conferințele de presă prin anii '90, când o armată de jurnaliști serioși te tocau până nu mai aveai aer pentru o pasă greșită, d-apăi fiindcă ai încasat inconștient un "roșu" cu care ai decis în mare parte "finala" cu Bosnia.

Acum, băieții s-au obișnuit doar cu abordări călduțe și orice iese din matca de PR și mângâiat pe creștet devine crimă de lezmaiestate. N-ar strica o cură cu extraveral în astfel de momente!

Ce diferență, așadar, între Drăguș de la începuturi, până să se învârtă conturile ca la jocuri mecanice, și Drăguș de azi, căruia nici călcâile la finalizare nu-i mai intră, vezi încercarea spectaculoasă, eșuată, de la recentul amical cu Canada. Parcă și mingea îi dă uneori semnale că nu vrea să-i mai fie prietenoasă acestui Denis de azi!

Singura șansă: Denis și Dumnezeu

Dar nu e totul pierdut. Mai e timp de o reconversie de caracter. Cu o singură condiție: Denis să meargă singur în fața oglinzii, dar singur-singurel, absolut singur!, și să se întrebe sincer dacă vrea ca, la finalul carierei, fiicele sale să vadă înrămată, mare!, în livingul vilei, imaginea bucuriei tatălui lor de la primul imn cântat în tricoul naționalei sau poza devastatoare cu trupul său prăbușit și înlăcrimat după dezastrul din Bosnia.

Da, nu e totul pierdut pentru sine și pentru națională! Capul sus, Denis, curaj și nu uita să ai acel dialog la sânge cu tine în fața oglinzii. Singur, doar tu și Dumnezeu! Trezește-te! Succes!