Presa din Bosnia a reacționat dur, după ce FRF a anunțat că va face un memoriu la UEFA în care va cere tragerea la răspundere a gazdelor de sâmbătă pentru scandările rasiste ale gazdelor, dar și pentru condițiile în care s-a disputat meciul.
Fanii bosniaci au avut o atitudine extrem de agresivă la adresa românilor. Nu au respectat momentul intonării imnului și au strigat „țiganii, țiganii” pe parcursul partidei. De asemenea, suporterii români au fost bătuți de Armată după fluierul final.
FRF a anunțat că va sesiza UEFA în legătură cu aceste lucruri. Vestea a ajuns și la jurnaliștii bosniaci, care au spus că românii se „văicăresc” și au amintit că și fanii naționalei noastre au recurs la astfel de gesturi în trecut.
Presa din Bosnia: „Poate ar trebui să se uite în curtea lor și să vadă pentru ce au fost pedepsiți în anii trecuți”
„România a fost învinsă la Zenica de Bosnia și Herțegovina cu scorul de 1-3. După meci, această echipă s-a plâns de organizarea deficitară a meciului, susținând că a fost umilită și că nu a fost găzduită așa cum ar fi trebuit să fie primită o echipă care joacă în preliminariile Cupei Mondiale.
Trebuia să accepte înfrângerea suferită, dar au decis să facă tot posibilul ca Federația de Fotbal din Bosnia și Herțegovina să primească o pedeapsă severă. Astăzi, au trimis un raport Comisiei de Disciplină a FIFA și dau în judecată Bosnia și Herțegovina pentru strigătele de ură ale fanilor.
Ca dovadă, au atașat filmări de la meci, în care fanii Bosniei și Herțegovinei scandează cuvintele: «Țigani, țigani». De asemenea, s-au plâns de arbitrajul lui Michael Oliver.
Cine pierde are dreptul să fie furios, dar acest fel de văicăreli vin din cauza unei înfrângeri binemeritate. Poate ar trebui să se uite în curtea lor și să vadă pentru ce au fost pedepsiți în anii trecuți”, au scris cei de la sportsport.ba.
{{text}}