Sporturi   •   Baschet   •   INCIDENT

Vulcanicul veteran al lui Golden State Warriors, conflict cu un fan al adversarei: „Îmi tot zicea că sunt o femeie”

Draymond Green, veteranul lui Golden State Warriors, a confruntat un fan al lui New Orleans Pelicans/Foto: captură X

Articol de David Istrate   —  luni, 17 noiembrie 2025

Draymond Green (35 de ani), veteranul lui Golden State Warriors, a avut un conflict cu un fan, în timpul meciului cu New Orleans Pelicans, câștigat de trupa din California cu 124-106.

În noaptea de duminică spre luni, Golden State Warriors a obținut a treia victorie consecutivă în deplasare, câștigând cu 124-106 pe terenul lui New Orleans Pelicans, o echipă care tocmai rămăsese fără antrenorul principal Willie Green, care a fost demis.

Deși Stephen Curry, superstarul lui Warriors, nu a mai avut prestațiile din cele două jocuri cu San Antonio Spurs, în care a marcat 95 de puncte, trupa lui Steve Kerr s-a impus fără probleme, grație celor 32 de puncte înscrise de Moses Moody.

Green, asemănat cu Angel Reese de un suporter al lui Pelicans: „La început, a fost o glumă bună”


Confruntarea din New Orleans a consemnat și un moment tensionat: Draymond Green, veteranul lui Warriors și piesa principală a defensivei lui Golden State, a avut o discuție intensă cu un fan al echipei adverse.

Baschetbalistul de 35 de ani, recunoscut pentru temperamentul său vulcanic și pentru numeroasele eliminări, s-a dus și l-a confruntat pe suporterul care îi adresase un apelativ care l-a nemulțumit și între cei doi a avut loc o discuție care s-a încheiat rapid fără să escaladeze.

Mai exact, Green a fost deranjat de faptul că fanul respectiv îl striga „Angel Reese”, făcând o aluzie la baschetbalista lui Chicago Sky, care a fost adesea criticată pentru că ar rata multe aruncări din apropierea inelului.

Îmi tot zicea că sunt o femeie. La început, a fost o glumă bună, dar nu poți să tot insiști să-mi spui că sunt o femeie. Am 4 copii, unul e pe drum”, a declarat cvadruplul campion NBA, citat de ESPN.


„Tot vorbea la început. Apoi m-am apropiat de el și nu a mai prea spus multe. Dar e ok, mergem înainte”, a adăugat Green.

Steve Kerr, antrenorul lui Warriors: „Ar fi fost bine dacă agenții de securitate ar fi ajuns acolo mai repede”

În schimb, Sam Green (35 de ani), fanul lui Pelicans, a spus următoarele:

„Nu am folosit cuvinte urâte și e un pic derutant că l-am văzut umblând 4 metri și apropiindu-se așa de mine.”

De asemenea, Steve Kerr, antrenorul lui Golden State Warriors, a vorbit despre incident:

Cât timp nu escaladează, e în regulă să mergi acolo și să ai o discuție. Ar fi fost bine dacă agenții de securitate ar fi ajuns acolo mai repede.”

După acest joc, trupa din California a ajuns la un bilanț de 9 victorii și 6 înfrângeri și ocupă locul 7 în conferința de vest.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.