Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Lucescu a făcut praf doi „tricolori”, apoi s-a enervat și a plecat din conferință: „Mă tot frecați! Nici măcar nu l-am mai văzut”

+19 Foto
Mircea Lucescu, selecționerul României // FOTO: GSP.ro

Articol de Eduard Apostol, Valentin David (video), Romeo Ene   —  luni, 17 noiembrie 2025

Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul României, a susținut conferința de presă premergătoare duelului de pe teren propriu cu San Marino. Acesta i-a criticat pe Denis Drăguș (26 de ani) și Bogdan Racovițan (25 de ani).

  • România - San Marino ultimul meci din preliminariile CM 2026, se joacă marți, 18 noiembrie, de la ora 21:45, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”.

Atacantul lui Eyupspor a fost eliminat la Zenica, în meciul cu Bosnia, pentru o intrare grosolană, la două minute după ce fusese introdus.

În timp ce Racovițan a greșit în viziunea selecționerului la primul gol al Bosniei, reușit de Edin Dzeko (39 de ani), în minutul 49.


VIDEO | Mircea Lucescu, „acid” în conferință, înainte de România - San Marino: „ Nu poți intra în felul acesta în teren!”

Lucescu l-a criticat pe Drăguș pentru felul în care a intrat în teren cu Bosnia și i-a reproșat faptul că nu a gândit deloc înainte. N-a mai discutat cu el de atunci, însă i-a apreciat calitățile.

Lui Racovițan i-a reproșat golul lui Dzeko, însă i-a găsit o scuză prin faptul că la Rakow, echipa de club, evoluează într-un sistem cu trei fundași centrali. Naționala a jucat doar cu doi.


„Folosim jucători care nu joacă și care nu reușesc să țină tot jocul. Pentru mine nu există formă sportivă. Pentru mine există alergare. Să poți alerga. Să știi în permanență ce ai de făcut în diferite zone ale terenului. Dacă nu reușești să le faci, echipa pierde.

Nu am avut absolut deloc vreo discuție cu Drăguș. Nici măcar nu l-am mai văzut. Am avut o relație specială cu el. L-am susținut permanent în toată perioada asta. I-am dat antrenamente să facă.

Am crezut și cred în calitățile lui extraordinare. Rar găsești astfel de jucători. Rapiditate, tehnică, forță, dribling. Toată problema este să își pună la punct mintea de profesionist.

Dacă nu, ratează tot. De aceea nici nu am vrut să vorbesc cu el. Nu poți intra în felul acesta în teren! Sunt jucători care intră așa, fără să gândească înainte. Ca jucător profesionist trebuie să îți vizualizezi pașii pe care trebuie să îi faci în orice moment.

Eu am cea mai mare vină. Eu răspund pentru necalificare. Eu sunt responsabil pentru tot ce înseamnă rezultat. Ei sunt responsabili de joc, atât. Altceva vrei? O să mă întrebi când mă demit. Eu mă demit, nu mă demite nimeni, așa că nicio problemă!”, a „tunat” selecționerul.

Am jucat cu Racovițan. A jucat foarte slab, este vinovat. Eu îl înțeleg, este al treilea fundaș central. Aici distanțele sunt mai mari. El s-a pierdut puțin. La gol trebuia să ia om la om, să își folosească corpul și mâinile, să nu îl lase să controleze mingea.



Eu sunt vinovat. Este normal. De fiecare dată șeful este vinovat. Nu am găsit soluțiile cele mai bune. Sunt vinovat și pentru că nu am primit penalty cu Bosnia, pentru că i-a dat roșu lui Drăguș (n.r. - ironic).



- Mircea Lucescu, selecționerul României

În finalul conferinței, Lucescu a fost întrebat din nou de o eventuală plecare, moment în care s-a ridicat și a părăsit nervos sala.

„Am spus că nu vreau să discut despre asta. Am răspuns, mă tot frecați ca să spun același lucru, că nu o să mai fiu. Nu se poate.”

VIDEO | Momentul în care Lucescu părăsește nervos conferința de presă

Clasamentul din grupa României

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.