Siyabonga Ngezana (28 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători ai Africii de Sud în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026, nu a făcut parte din lotul naționalei sale pentru amicalul cu Zambia. Colegii săi s-au impus cu 3-1 în ultimul test înainte de startul Cupei Africii pe Națiuni.
Hugo Broos, selecționerul Africii de Sud, a oferit explicații prinind decizia de a nu îl convoca pe fundașul campioanei României. Acesta a vrut să testeze mai mulți jucători pe care s-ar putea baza la turneul final din Maroc de la sfârșitul acestui an și începutul celui viitor (21 decembrie - 18 ianuarie).
Ngezana, out din lotul Africii de Sud
Cupa Africii pe Națiuni este aproape de start, iar Africa de Sud este una dintre echipele calificare la turneu final. Siyabonga Ngezana, fundașul lui FCSB, este unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei naționale, dar acesta nu a fosi inclus în lotul pentru partida de pregătire cu Zambia, câștigată de Africa de Sud cu 3-1.
Potrivit publicației FarPost, antrenorul a explicat că vrut să vadă jucători noi, care ar putea fi opriți în lotul pentru turneul final.
Au lipsit jucători din lot. Spre exemplu, Ngezana. Nu l-am convocat pentru că mi-am dorit să le dau șanse și altor jucători să arate ce pot și să văd dacă mă pot baza pe ei la Cupa Africii pe Națiuni.
- Hugo Broos, selecționerul Africii de Sud
Chiar dacă fundașul campioanei României nu a fost convocat, acesta este așteptat să facă parte la turneul final. Cupa Africii pe Națiuni va avea loc în Maroc, în perioada 21 decembrie 2025 - 18 ianuarie 2026. Programul Africii de Sud arată astfel:
Africa de Sud - Angola, 21 decembrie, 21:30
Egipt - Africa de Sud, 26 decembrie, 19:00
Zimbabwe - Africa de Sud, 29 decembrie, 21:30
Fundașul de la FCSB va avea un duel cu antrenorul român Mario Marinică. La începutul lunii noiembrie, acesta a devenit selecționerul lui Zimbabwe.
Pe lângă participarea la Cupa Africii pe Națiuni, competiție cu care e obișnuită, Africa de Sud s-a calificat la Campionatul Mondial din 2026. Naționala „Bafana Bafana” a mai participat la 3 turnee finale. În 1998, 2002 și respectiv 2010 când au găzduit Mondialul.
7 meciuriA jucat Siyabonga Ngezana pentru naționala Africii de Sud
{{text}}