Han Willhoft-King (19 ani), mijlocașul chemat frecvent în 2025 la antrenamentele formației lui Pep Guardiola, i-a lăsat pe toți cu gura căscată prin decizia sa neașteptată. Englezul cu cetățenie americană, crescut în Academia lui Manchester City, a dezvăluit ce l-a convins să se despartă de „cetățeni” și să se dedice studiului, aplicând la mai multe universități de prestigiu.
Talentatul adolescent, descoperit de Tottenham și folosit în 41 de meciuri la echipa U21 (4 goluri marcate), n-a prins decât o apariție la „tineretul” lui Manchester City (8 minute într-un meci din sezonul trecut) și a considerat că nu va face o carieră profesionistă în fotbal.
A lucrat cu Conte la Spurs și Guardiola la Manchester City!
Han Willhoft-King a dat cu piciorul posibilității de a debuta sub comanda lui Pep Guardiola. Așa cum scrie The Guardian, mijlocașul defensiv a renunțat la fotbal pentru a se „transfera” la Universitatea Oxford.
Managerul Pep Guardiola are 550 de meciuri la Manchester City și 18 trofee / Foto: Getty Images
Englezul, cu două selecții la naționala U16 în 2021, a ales să lase viața sportivă pentru studii. Han Willhoft-King jucase la The Spurs de la vârsta de șase ani. Antrenat de legenda lui Manchester City, Yaya Toure, mijlocașul defensiv a participat chiar și la ședințele primei echipe sub conducerea lui Antonio Conte.
Accidentările i-au cauzat probleme adolescentului, care a fost nevoit să stea pe tușă patru luni în sezonul trecut. Han Willhoft-King studiază acum Dreptul la Brasenose College și a explicat pentru The Guardian motivul din spatele schimbării radicale din viața sa.
Aveam nevoie de ceva diferit, iar Oxford m-a entuziasmat, la fel oamenii și de-acolo. Cred că acesta este motivul. Și accidentările au fost un factor important, dar am simțit că aveam nevoie de ceva mai mult, în principal intelectual, ceea ce sună destul de pretențios
Han Willhoft-King (19 ani), fostul mijlocaș al lui Manchester City
Oxford University
Nu era deloc entuziasmant să te antrenezi cu prima echipă
Nu-mi plăcea. Nu știu ce a fost, poate că mediul. Mă plictiseam des. Te antrenai, veneai acasă și nu făceai nimic. Dacă stai să compari situația cu acum, mă chinui să găsesc ore libere în zi.
Fie studiez, fie ies cu prietenii, fie joc pentru prima echipă a universității, fie merg la facultate. Mereu am zis că fotbalul nu mă stimulează suficient. Să nu mă înțelegeți însă greșit! Mi-a plăcut, dar întotdeauna am simțit că aș putea face mai mult. Pierdeam ore întregi din zi”.
Tânărul de 19 ani a ales să aplice la mai multe universități, iar Oxford a fost una dintre alegerile sale. „În cel mai bun caz, vei juca 10-15 ani și după aceea ce faci? M-am gândit că universitatea mi-ar oferi o șansă de a face ceva pentru mai mult timp decât următorii 10-15 ani. Deci, este o chestiune pe termen lung”.
Han Willhoft-King a bifat doar opt minute la echipa U21 a lui Manchester City / Foto: ImagoÎn ianuarie 2025, lui Willhoft-King i s-a oferit un loc în urma unui interviu, după ce tânărul fotbalist luase examenele de la bacalaureat, obținând note excelente la toate nivelurile. Fostul mijlocaș al lui Spurs și Manchester City a obținut note de A*, A*, A la matematică, economie și istorie, ceea ce l-a ajutat să ajungă la Oxford.
Nu era deloc entuziasmant să te antrenezi cu prima echipă. Singurul lucru pe care trebuia să-l fac era pressingul pentru 60 de minute. Și nu era o plăcere ca în fața ta să îi ai un ceas pe De Bruyne, Gundogan și Foden
Han Willhoft-King (19 ani), fostul mijlocaș al lui Manchester City
{{text}}