Camelia Potec (43 de ani), președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, este mulțumită de ce s-a întâmplat la Campionatele Naționale în bazin scurt de la Otopeni și privește cu încredere următoarea perioadă.
Timp de patru zile la Otopeni, înotătorii din România și-au testat forțele în bazin scurt. Camelia Potec a tras câteva concluzii după acest concurs și a vorbit despre finalul de an, în care au loc Campionatele Europene în bazin scurt la Lublin, în Polonia, între 2 și 7 decembrie.
„A fost o competiție extraordinar de reușită din punct de vedere al rezultatelor, sperăm că și din punct de vedere al organizării. Suntem foarte încântați că sportivii au reușit să se autodepășească. Au fost peste 50 de recorduri naționale, începând cu categoriile 14 ani plus până la seniori. Am văzut copii care au înotat foarte bine și care sunt de viitor și sunt și cei care au confirmat deja prin rezultate internaționale că sunt în progres”, a spus campioana olimpică din 2004 din proba de 200 m liber.
Ea a dezvăluit că sunt 12 înotători care au reușit să-și îndeplinească baremul pentru Campionatele Europene de la Lublin. „Acum, bineînțeles, rămâne să discutăm, să vedem dacă vor merge toți. Și asta nu din cauză că nu avem buget, ci din cauza faptului că unii sunt prea tineri sau au întâmpinat probleme de sănătate și doresc să se refacă. Lotul complet îl vom avea în câteva zile, după discuții cu sportivii și antrenorii și după ce ne liniștim după această competiție”, a subliniat Potec.
Ne-am dorit și am estimat un număr de 8 sportivi că se vor califica. Acest număr a fost depășit, nu avem obiectiv medalie, dar ne dorim să avem cel puțin o finală – Camelia Potec
Camelia Potec: „Încercăm să-i protejăm pe cei tineri”
Ea a adăugat: „Sunt multe nume care au reușit să confirme și ne bucurăm că s-a întâmplat acest lucru, dar avem și sportive foarte tinere, de 14-15 ani, care au reușit să arate că au valoare inclusiv de campionate internaționale de seniori. Dar încercăm să-i protejăm pe cei tineri, încercăm să le oferim tot ce putem ca cei care sunt deja consacrați și care au reușit la această competiție să înoate foarte repede și foarte bine, să le oferim condițiile pentru a continua.”
Mulți dintre înotătorii care au reușit recorduri naționale se antrenează în bazin de 25 de metri, neavând la dispoziție unul de 50 m. Este asta o problemă? „Nu neapărat, pentru că întotdeauna pregătirea în bazin scurt este foarte benefică în perioada iernii. Așa făceam și noi, așa fac și actualele generații. Este adevărat că, începând din luna februarie-martie, căutăm soluții pentru toți sportivii noștri de lot pentru a se pregăti în bazin olimpic”, a spus Camelia Potec.
Apoi a continuat: „Faptul că se pregătesc în bazin scurt s-a văzut în rezultatele de la această competiție. Sperăm ca și la Campionatele Naționale din primăvară, cele în bazin de 50 m să fie exact așa cum își propun, după care venim noi cu sprijinul pentru a-și atinge obiectivele”.
Camelia Potec: „Ne dorim un număr cât mai mare de înotători la Los Angeles”
Președinta FRNPM a subliniat importanța perioadei care urmează. „Anul următor este unul important, chiar dacă nu avem Campionate Mondiale de seniori și nici juniori, avem Campionatele Europene. Ne dorim în continuare să ne depășim obiectivele pe care ni le propunem, și aici vorbim de medalii, și 2027 și 2028 să fie exact așa cum ne propunem. Iar ei să continue în acești ani să progreseze. Chiar dacă vorbim de câțiva ani lungi, mai este puțin până la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, acolo unde ne dorim ca un număr cât mai mare de înotători, dar și săritori în apă, să se califice”, a subliniat Camelia Potec.
Săptămâna trecută, Comitetul Internațional Olimpic a dezvăluit programul Jocurilor Olimpice de la Los Angeles 2028. Iar probele de înot vor avea loc spre final de competiție, între 22 și 30 iulie, nu la început, așa cum a fost la ultimele ediții, înotul făcând schimb cu atletismul.
„Fiecare țară care organizează tot ce înseamnă competiții internaționale dorește să schimbe sau să vină cu diferite propuneri. Ne bucurăm că se apropie această ediție a Jocurilor Olimpice, dar fără presiune deocamdată”, a conchis Camelia Potec.
{{text}}