Florin Cernat (45 de ani) este noul director sportiv al celor de la FCSB. Voluntari a anunțat în cursul zilei de marți despărțirea de cel care a activat sub o formă sau alta la clubul din Ilfov în ultimii 8 ani. La câteva minute distanță, Cernat a oferit prima reacție, prin intermediul rețelelor de socializare.
Acesta a precizat faptul că a lucrat alături de oameni de calitate și le-a mulțumit jucătorilor, staffului, colegilor și conducerii pentru colaboare.
Florin Cernat, prima reacție după ce a semnat cu FCSB: „Urmează o nouă etapă, cu noi responsabilități și noi obiective”
Cernat se concentrează acum pe următoarea etapă, una în care va avea mult de muncă la FCSB.
El va colabora cu Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, iar cei doi vor încerca să identifice cei mai buni jucători pentru campioana României.
„După 8 ani petrecuți la FC Voluntari, închei un capitol extrem de important din cariera mea. A fost o perioadă de construcție, de stabilitate și de evoluție profesională, în care am avut privilegiul să lucrez alături de oameni dedicați și competenți.
Le mulțumesc jucătorilor, staffului, colegilor și conducerii pentru încrederea oferită și pentru colaborarea constantă. Fiecare proiect, fiecare provocare și fiecare reușită au contribuit la experiența și maturitatea pe care le duc mai departe.
FC Voluntari va rămâne un reper în parcursul meu profesional, un loc în care am investit energie, timp și pasiune, și de care mă despart cu respect și recunoștință.
Urmează o nouă etapă, cu noi responsabilități și noi obiective, însă legătura cu Voluntari rămâne una puternică și definitivă în istoria mea profesională.
Mulțumesc, FC Voluntari, pentru toți acești ani!”, a fost mesajul postat de Florin Cernat, pe pagina personală de Facebook.
Fotografia postată de Florin Cernat, la despărțirea de Voluntari // FOTO: FacebookCernat a petrecut 9 ani la Voluntari, ultimii doi ai carierei de fotbalist (2016-2018), iar următorii 7 ca oficial.
Din pozițiile executive pe care le-a ocupat, a ajutat-o pe FC Voluntari să se claseze pe locul 4 în Superligă în sezonul 2021/2022, respectiv să ajungă în finala Cupei României în același an. În categoria eșecurilor, retrogradarea din primăvara lui 2024.
{{text}}