Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Președintele din Superliga n-are dubii: „Mircea Lucescu nu mai continuă după România - San Marino”

Mircea Lucescu, selecționerul României // FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de Romeo Ene   —  marți, 18 noiembrie 2025

Cu o oră și jumătate înainte de România - San Marino, Dani Coman (46 de ani), președintele celor de la FC Argeș, a avut o intervenție telefonică în care a vorbit despre situația lui Mircea Lucescu (80 de ani) la echipa națională.

  • România - San Marino se joacă în această seară, de la 21:45, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată de Antena 1, cu informații în timp real de la reporterii Gazetei Sporturilor prezenți la fața locului.

În viziunea lui Dani Coman, Mircea Lucescu își va anunța demisia imediat după finalul partidei. Motivul? Parcursul dezamăgitor din această grupă de calificare la Campionatul Mondial din 2026.

Dani Coman, înainte de România - San Marino: „Eu nu cred că va mai continua Mircea Lucescu”


Indiferent de rezultatul din această seară, România a terminat pe locul 3 în grupa H, în spatele Austriei și Bosniei. A pierdut lamentabil sâmbătă în Bosnia, scor 1-3, și se gândește acum la barajul din luna martie.

Chestionat despre adversarul pe care și l-ar dori la baraj, Dani Coman a surprins și a nominalizat Italia, națională care a terminat pe locul 2 într-o grupă câștigată de Norvegia.

„Eu nu cred că va mai continua Mircea Lucescu. Nu am vreo informație, nu am discutat cu nimeni din stafful pe care îl are, cu el, dar eu așa cred, că nu va mai continua după meciul din seara asta.

Nu mi-a plăcut ce am văzut în Bosnia și nu mă feresc de cuvinte. Cu Italia mi-aș dori să picăm. După meciul pe care l-am văzut cu Norvegia, da, mi-aș dori să jucăm cu Italia! A doua repriză a jucat cam ca noi în Bosnia”, a spus Dani Coman, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.


Rămâne de văzut ce decizie va lua Mircea Lucescu. În conferința de presă premergătoare duelului cu San Marino, selecționerul a fost deranjat de întrebările pe care le-a primit referitoare la o posibilă demisie.

Vreau să pun lucrurile la punct! De când am venit sunt întrebat când îmi dau demisia. Am spus eu că nu sunt sigur că rămân?



Am zis că nu vreau să discut despre asta. Vom vedea ce se va întâmpla.



- Mircea Lucescu, selecționerul României

Clasamentul din grupa României

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.