Ce nebunie în Austria - Bosnia, „finala” din grupa H a preliminariilor Campionatului Mondial, cea din care face parte și România! Cu un succes, bosniacii obțin o calificare șocantă la turneul final din America. Iar Haris Tabakovic (31 de ani) a deschis scorul în minutul 12.
Tabakovic, vârful lui Monchengladbach care a înscris golul 3 în partida de sâmbătă cu România, a declanșat nebunia la Viena, pe Ernst Happel Stadion, după ce a deschis scorul în minutul 12.
Austria a egalat în minutul 43, însă reușita lui Laimer a fost anulată, după intervenția VAR, pentru un fault.
Nu mai puțin de 30.000 de spectatori a deplasat Bosnia în Austria pentru acest duel istoric, o cifră incredibilă dacă ne raportăm la faptul că Bosnia are o populație de aproximativ 3 milioane de locuitori!
FOTO. 30.000 de bosniaci la Viena, pentru „finala” cu Austria
Cu o capacitate de 50.865 de locuri, Ernst Happel Stadion a fost invadat de fanii bosniaci din toată lumea. Aceștia au aprins torțe și au creat o atmosferă incredibilă, în ciuda faptului că jucau în deplasare.
„Victoria duce Bosnia și Herțegovina la Campionatul Mondial, iar la Viena, în acest moment, sunt aproximativ 30.000 de fani din toată țara, bineînțeles și diaspora.
Tribunele celui mai mare stadion din Austria, Ernst Happel, s-au umplut, iar echipa noastră se simte ca acasă. Austriecii au privit cu uimire tribunele celui mai mare stadion al lor, unde au dominat simbolurile țării noastre.
Fotbaliștii gazdelor au fost și ei uimiți, la fel ca și restul spectatorilor, în momentul în care crainicul stadionului a făcut anunțul.
În timpul citirii componenței echipei naționale a Austriei, din tribune se auzeau fluierăturile fanilor noștri. Un sprijin incredibil pentru echipa lui Sergej Barbarez în meciul din această seară”, notează cei de la sportsport.ba.
Cu o victorie, Bosnia face 19 puncte și câștigă grupa H. Merge la Campionatul Mondial. Bosnia nu a mai fost la un Campionat Mondial din 2014. Atunci a fost și singura participare din istoria naționalei la un astfel de turneu final.
{{text}}