Sporturi   •   Altele   •   CONSTRUCȚIE

După 3 ani, Ion Țiriac renunță la proiect: „Din păcate, oficial vă anunț că nu pot să fac sala”

+12 Foto
Ion Țiriac nu mai face sala polivalentă de la Otopeni

Articol de Maria Olteanu, Valentin David (video), Carmen Dumitru   —  miercuri, 19 noiembrie 2025

Miliardarul Ion Țiriac (86 de ani) și-a inaugurat la Otopeni o nouă galerie Țiriac Collection. Tot la Otopeni ar fi trebuit să ridice și o sală polivalentă, ca parte a unui complex sportiv extins, dar în cadrul evenimentului de miercuri a anunțat în mod oficial că nu va mai face sala despre care s-a tot discutat din 2022 încoace, fără rezultate însă.

Vorbind despre echipa națională și viitorul ei la barajul pentru Mondial, Ion Țiriac a dus discuția în zona facilităților din România pentru a se face performanță, lipsa academiilor și a infrastructurii, moment în care a anunțat oficial că proiectul sălii polivalente pe care promisese la Otopeni nu mai este fezabil, din cauza piedicilor primite din partea statului.

Motivul? Înălțimea pe care sala ar fi avut-o, amplasată în zona Aeroportului Internațional „Henri Coandă”, ar fi reprezentat un impediment, neînțeles însă de Țiriac, care a dat ca exemplu hotelurile din aceeași zonă.

VIDEO. Ion Țiriac nu mai face sală polivalentă de la Otopeni


Nu-mi doresc nimic, eu îmi doresc 20-30-50 de școli ca ale lui Hagi, îmi doresc să fac în sfârșit academia, v-am promis de atâta timp, dar azi, din păcate, oficial vă anunț că nu pot să fac sala, nu mi-au dat înălțimea respectivă aici. 

Mulțumesc public domnului prim-ministru care a încercat, domnului Bolojan, ministrului Transportului (n.r. Ciprian Șerban), un tânăr care a încercat. Dar autoritățile aeronautice nu știu după 20 de ani, după ce au montat instalațiile, dacă înălțimea corespunde sau nu. Hotelurile sunt mult mai înalte decât ce vreau eu să fac și mai departe”, a spus Ion Țiriac, în cadrul evenimentului de miercuri.

De altfel, încă de acum un an, din octombrie 2024, Ion Țiriac dădea de înțeles că planul pentru ridicarea sălii polivalente a intrat în impas și că nu depinde de el ridicarea construcției.


„Pe mine nu mă mai prindeți de-acum încolo vreodată să vă spun «fac asta, fac asta, fac aia», pentru că nu depinde de mine. Și dacă nu depinde de mine, iar cineva nu își ține cuvântul, cad eu rău în fața voastră. «Ia uite, bă, a zis Țiriac că face sală de 15.000 de locuri». Da, o făceam. Nu cu 300 de milioane, dar undeva la 100 de milioane tot era”, explica Țiriac, acum un an.

Cum ar urma să arate complexul sportiv Țiriac City

Chiar dacă planul sălii polivalente a eșuat, Ion Țiriac va continua cu restul investițiilor din complexul de la Otopeni, complex care se va numi Țiriac City.

„Dar asta e, mergem înainte, fiți atenți, eu fac stadionul normal, cel de 4.000-5.000 de locuri, pentru că altfel îmi iau licența. Eu în 2027 rămân fără licență, în România nu ai unde să ții un turneu de tenis, fac academia, am dat drumul și la sala Nadia”, a mai spus Țiriac, la evenimentul de miercuri.

+12 Foto
Sursa foto: West Group Architecture

Pe lângă sala care nu se va mai face, la complexul pe care Țiriac îl va face la Otopeni va mai fi o academie de tenis, cu 30 de terenuri, un stadion de tenis, un bazin de înot care va purta numele Cameliei Potec și o sală pentru gimnastică care va purta numele Nadiei Comăneci.

Acest complex, pentru care se vor investi aproximativ 150 de milioane de euro, va beneficia și de clădiri rezidențiale, iar suprafața totală pentru care s-au solicitat autorizații este de aproximativ 500.000 de metri pătrați.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.