Camera Deputaților a adus astăzi o modificare importantă Legii Educației Fizice și Sportului nr. 69/2000. Dacă președintele României, Nicușor Dan va promulga schimbările, legea prevede obligativitatea utilizării a 40% sportivi români de către cluburile din România, la toate sporturile, la meciurile organizate în România.
Ionuț Stroe, fost ministru al sportului, în prezent deputat al României a avut o reacție după pe pagina personală de Facebook, împotriva AUR, POT și SOS, inițiatorii proiectului de lege.
Ionuț Stroe, fostul ministru al Sportului, despre „legea Novak”: „Riscăm să devenim unul din puținele state din lume care bagă politica în vestiarul echipelor sportive”
„Nu comentez acest procent, dar riscăm să devenim unul din puținele state din lume care bagă politica în vestiarul echipelor sportive. Pe scurt, o lege prin care politicul decide cine are voie să joace și cine nu, pe criterii de cetățenie”, spune Stroe.
Deputatul PNL și fost șef al sportului românesc înainte de Eduard Novak, crede că Nicușor Dan nu-și va da acceptul pe această schimbare legislativă:
„Este o inițiativă populistă care nu are nicio legătură cu realitatea sportivă și care, cel mai probabil, va fi întoarsă de la promulgare pentru reexaminare. Pentru că este o lege care discriminează cetățenii, inclusiv pe cei români, care limitează dreptul la muncă într-o țară membră a UE, este neconstituțională și afectează sportul românesc”.
„Dreptul de a munci liber oriunde în Europa este garantat”
Ionuț Stroe scrie într-o postare pe Facebook că „Legea încalcă libera circulație a forței de muncă în Uniunea Europeană. Pe scurt, introduce o formă de discriminare pe bază de cetățenie. N-aș vrea vreodată ca sportivii români dintr-o altă țară membră a UE să fie discriminați și trimiși acasă printr-o lege similară adoptată de alt stat european”.
„Dar din fericire, e puțin probabil să se întâmple asta într-o țară civilizată. Pentru că dreptul de a munci liber oriunde în Europa este garantat de tratatele și dreptul muncii în UE”, mai notează fostul ministru.
Singura diferențiere existentă în legislația europeană acceptată în toate statele democratice este între comunitari și extracomunitari, dar competența în a stabili numărul sportivilor extracomunitari pentru fiecare disciplină în parte aparține federațiilor naționale prin regulamentele sportive ale competițiilor. Nu parlamentelor, nu politicului. Nu statul trebuie să stabilească lotul de jucători al unei echipe printr-o lege!
Ionuț Stroe, deputat
„Un mesaj toxic investitorilor și finanțatorilor din sport”
În postarea sa fostul ministru spune că „legea transmite un mesaj toxic investitorilor și finanțatorilor din sport. Când statul arată că poate impune cote arbitrare, cluburile și sponsorii privați își pierd încrederea și sunt descurajați să mai investească. E o ingerință abruptă în sport și în strategia internă a fiecărui club!”.
Mai mult, Stroe susține că „legea reduce competitivitatea echipelor românești. Limitarea artificială a numărului de jucători străini transferați scade nivelul echipelor și implicit al competițiilor, afectată fiind și performanța echipelor românești în competițiile europene”.
Și că „legea ratează problema reală: lipsa investițiilor. Calitatea sportivilor români NU crește prin cote de cetățenie. Crește prin academii, antrenori buni, infrastructură sportivă modernă și programe naționale serioase. Nu printr-un fals patriotism ieftin”.
Această lege este un autogol legislativ împotriva sportului românesc și împotriva României europene. Îmi doresc cât mai mulți sportivi români valoroși în echipele românești, performanți, bine pregătiți, dar acest lucru nu-l realizezi anulând dreptul „străinilor” de a juca. Sprijinul real pentru sportul românesc se face în cu totul alt mod, nu prin reguli patriotarde!
Ionuț Stroe, deputat
Csaba Asztalos, fostul președinte al Consiliului pentru Combaterea Discriminării: „Regula e una discriminatorie!”
Fostul președinte Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a comentat în iulie 2022 proiectul de lege de a impune obligativitatea unei ponderi de cel puțin 40% a sportivilor români în toate competițiile naționale intercluburi.
Csaba Asztalos„Raportat la cetățenii UE, regula de impunere a unui minimum de 40 la sută e una discriminatorie și încalcă prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a UE, respectiv Tratatul de bază și directivele privind discriminarea”, a spus Csaba Asztalos pentru GSP.ro.
„Cei interesați pot ataca regula în instanță. CNCD se poate doar autosesiza și poate aplica o sancțiune contravențională, dar sper să nu se ajungă aici. Sper ca oamenii să renunțe la această regulă discriminatorie. Pot găsi alte modalități prin care să sprijine sportivii români să facă performanță, dar nu așa. Suntem în UE”, spunea fostul președinte al CNCD.
Ce scrie în Tratatul Comunității Europene
În Tratatul Comunităţii Europene, ratificat de toate statele membre, se defineşte cetăţenia europeană şi se prevăd mai multe drepturi ale cetăţenilor europeni printre care:
- dreptul de a nu fi discriminat pe motiv de naţionalitate pe teritoriul UE
- dreptul la libera circulaţie şi reşedinţă pe teritoriul Uniunii
- dreptul de a aplica pentru un loc de muncă în orice domeniu şi funcţie (cu excepţie funcţiile sensibile din domeniul apărării naţionale).
{{text}}