Fotbalul pe plajă are regulile sale proprii
În faţa barului Melody din Mamaia s-a amenajat un teren pentru fotbal pe plajă. Cu tribune, vestiare, difuzoare din care se revarsă decibelii muzicii. Şi nisip, mult nisip fin, care, atunci cînd alergi, îţi intră în toţi porii, iar apa mării, rece pentru iulie, îl spală cu dificultate.
Echipa Gazetei Sporturilor, asezonată cu vedetele Florin Prunea, Marius Cheregi şi asistentul FIFA Aurel Oniţa, a fost învinsă cu brio de mult mai tînăra şi mai experta în tainele nisipului selecţionată Skol. Scorul, pe care statisticienii, dacă ţin neapărat, îl pot nota, 8-4, a fost influenţat de greutatea jurnaliştilor, de vîrsta respectabilă a lor şi a vedetelor, dar şi de regulile fotbalului pe plajă, diferite de cele ale clasicului soccer. De exemplu, nu sînt permise alunecările (jucătorii fiind desculţi, s-ar putea da de lucru ortopezilor). De bază e şutul de la distanţă, cu mingea săltată de coechipieri, iar la loviturile libere, nimeni nu are nevoie să se aşeze între executant şi portar. Promitem ca în următoarele săptămîni să ne perfecţionăm şi să obţinem scoruri mai strînse în faţa virtuozilor plajei de la Skol.
GSP special • Diverse • FOTBAL PE PLAJA
Nisipul fierbinte şi greu
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 14 iulie 2008
{{text}}