Aflată la al cincilea sezon în Liga 2, în continuare fără drept de promovare, Steaua se confruntă cu probleme interne, după scandalul iscat între juristul Florin Talpan și antrenorul Daniel Oprița.
Talpan l-a criticat în repetate rânduri pe Oprița în spațiul public, iar tehnicianul a ales să vorbească de acest scandal iscat la club. Mai mult, a afirmat că nu o să-l salute vreodată pe Talpan, explicând faptul că oricum juristul îl evită de fiecare dată când se întâlnesc.
Daniel Oprița „încinge” conflictul cu Florin Talpan: „Nu pot să tac și să mă las pe nedrept jignit”
„Domnul care s-a luat tot timpul de mine (n.r. Florin Talpan) îmi spune mie să fac transferuri, să le fac contracte jucătorilor. Știu că s-a luat de mine și i-am spus că eu am promovat echipa din punct de vedere sportiv, am dus-o acolo unde vor toți, doar că nu s-a putut. Poate altcineva trebuia să rezolve.
Nu am vorbit de conducere, chiar n-am avut ce să vorbesc de domnul comandant, este un om cu care mă înțeleg bine, a fost în club și înainte, avem o relație bună. Totul mi se strigă mie. Nu mă plâng eu de condiții, nu sunt condiții peste ce au celelalte, suntem la același nivel ca și buget, alte echipe cu bugetul nostru sunt mult sub noi, unele chiar la retrogradare.
Nu mai vreau să pronunț numele nimănui, eu doar atât vreau să spun. M-a jignit și a vorbit foarte urât, nu știu de ce. Motivele pe care le-am auzit te lasă fără cuvinte. Aș vrea să înceteze cu lucrurile astea, pentru că nu face bine clubului.
Am intrat și eu în asta, nu pot să tac și să mă las pe nedrept jignit. Acum ceva timp, mă făcea cel mai bun antrenor. Acum, dintr-o dată… Nu știu ce s-a întâmplat.
Ultima dată, mi-au spus cei din club că nu îl salut. Eu merg foarte rar în club și de salutat oricum nu o să-l salut, dar nu am posibilitatea să-l salut, pentru că el, atunci când mă vede, se ascunde sau se întoarce cu capul în altă parte”, a declarat Daniel Oprița, potrivit fanatik.ro.
{{text}}