Fotbal   •   Liga 1   •   CFR - RAPID

Cordea, eroul din CFR - Rapid, a spus ce a schimbat Pancu la echipă: „E cel mai important!”

Andrei Cordea, de la CFR Cluj // foto: Imago Images

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 23 noiembrie 2025

Andrei Cordea, aripa dreaptă de la CFR Cluj, a spus care a fost secretul din spatele succesului categoric în fața Rapidului (3-0), din runda cu numărul 17 din Superliga.

Andrei Cordea, fost jucător la FCSB, a marcat de două ori în poarta Rapidului și a spus ce a adus nou Daniel Pancu la echipă. A mai declarat că se înțelege foarte bine cu Louis Munteanu, cel care i-a pasat decisiv la primul gol.

Andrei Cordea, după CFR Cluj - Rapid: „Victoriile astea vor rezolva problemele”


  • Sursă video: Prima Sport 1

„Am mai spus la interviuri că suntem bine cu toții, foarte buni prieteni. Am început să vorbim în fiecare zi, chiar și când nu suntem la teren, iar rezultatele încep să apară. De asta am fost adus aici.

L-am întâlnit și pe Louis Munteanu, un jucător foarte bun, care știe să mă pună în valoare. Ne înțelegem foarte bine, cred că deja mi-a dat 3 pase de gol. De-abia așteptăm să vină meciul următor!

Este mai bine, victoriile astea vor rezolva problemele, important este ca noi să fim bine și să venim fericiți la antrenamente. Asta a adus Mister, e cel mai important: venim cu drag. Este greu să prindem primele 6, am făcut mulți pași greșiți, dar continuăm să luptăm, dăm totul pe teren. Vom continua să luptăm cât avem șanse”, a spus Cordea, la Prima Sport.


După acest meci, CFR e pe 11, cu 19 puncte, la două în spatele celor de la FCSB. Rapid e lider în Superliga, cu 35 de puncte.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.