Echipa de Cupa Davis a Spaniei a cedat în finala competiției, 0-2 cu Italia, însă ibericii au revenit în ultimul act după o pauză de 6 ani. Jucătorii și căpitanul David Ferrer au evidențiat partea pozitivă a săptămânii de la Bologna.
Trecuseră 6 ani din 2019, de când Spania condusă de Rafael Nadal jucase – și câștigase – cel mai recent o finală de Cupa Davis. La ediția actuală, mai ales după forfaitul de ultim moment al liderului ATP, Carlos Alcaraz, nu pornea între favorite. Totuși, s-a calificat în ultima fază, cedând doar în fața campioanei en-titre, Italia.
Matteo Berrettini l-a învins pe Pablo Carreo Busta în două seturi, însă Jaume Munar a cedat dramatic în fața lui Flavio Cobolli.
Căpitanul nejucător al Spaniei, David Ferrer, a subliniat în conferința de presă că a fost un meci foarte strâns, adăugând că echipa a jucat toată săptămâna și a fost foarte aproape.
„Sunt foarte mândru de jucătorii mei. Italia a jucat foarte bine în momentele importante. Nu era ușor pentru noi să jucăm în Italia împotriva Italiei. Trebuie să fim mulțumiți, cred că jucătorii au abilitatea de a fi pregătiți pentru anul viitor. Ce s-a întâmplat săptămâna aceasta înseamnă experiență pentru ei. Din punctul meu de vedere, a fost un sezon grozav în Cupa Davis”, a elaborat Ferrer.
David Ferrer: „Să lucrez cu ei este foarte ușor”
El a reliefat unitatea de grup a echipei Spaniei și cât de mult înseamnă acest aspect. „S-au susținut reciproc toată săptămâna. Atmosfera a fost grozavă, să lucrez cu ei este foarte ușor. Nu e simplu să joci pentru țara ta în Cupa Davis, dar ei sunt niște luptători extraordinari. Sunt norocos, pentru că sunt și jucători excelenți”, a asigurat fostul număr 3 mondial.
Am pierdut finala, dar nu o văd ca pe o tragedie, e ceva pozitiv că am ajuns atât de aproape de a o câștiga. Cucerirea Cupei nu ar fi schimbat nimic în viață, dar emoțiile pe care le-am experimentat săptămâna aceasta vor rămâne pentru totdeauna și este ceva frumos – David Ferrer
David Ferrer, căpitanul echipei de Cupa Davis a Spaniei Foto: Guliver/GettyImages
Jaume Munar a fost aproape de victorie contra lui Cobolli, încununând câteva zile de joc consistent și constant. „De la început, am încercat să fac ce ne-a spus David toată săptămâna: să joc punct cu punct. Și asta am făcut. Poate am fost un pic rigid la 5-5 în decisiv, dar mă gândeam doar la următorul punct. Aveam o idee foarte clară despre ce vreau să fac și, aproape întreg meciul, m-am descurcat. Nu e mare lucru de adăugat. El și-a ridicat nivelul când serveam eu, a jucat un meci de mare calitate. Eu am dat tot, dar nu a fost de ajuns”, a rezumat el cele petrecute în partida contra italianului.
Am dat totul, am luptat până la final, dar cred că încă este loc de îmbunătățire. Iau cu mine mult entuziasm pentru următoare ediție a Cupei Davis, dacă David dorește, și voi fi pregătit pentru că este ceva cu adevărat special – Pablo Carreno Busta
Am luptat de la primul până la ultimul punct și plecăm cu capul sus pentru că suntem cu adevărat o echipă. Asta ne va servi în viitor și asta trebuie să luăm cu noi – Marcel Granollers
Jaume Munar: „Publicul e fost perfect, nu m-a deranjat”
Jaume Munar în acțiune în finala Cupei Davis Foto: Imago ImagesIbericii au vorbit și despre publicul prezent în Supertennis Arena din Bologna. „Cred că a fost perfect. Nu m-a deranjat. Evident că ovaționau și încurajau Italia, dar atmosfera a fost minunată. Aceasta este Cupa Davis, mă așteptam să fie așa. Vreau să felicit Italia și toată echipa lor, au făcut o treabă fantastică”, a spus Munar.
„Publicul a fost foarte corect. Nu avem nimic de reproșat fanilor, este normal să-și susțină echipa”, a adăugat David Ferrer.
„În Cupa Davis, să joci cu publicul alături este crucial. Dacă am fi fost în Spania, sunt sigur că Jaime și-ar fi câștigat meciul pentru că a fost foarte aproape și fanii l-ar fi împins mai mult”, a punctat, la rândul său, Pablo Carreno Busta.
În ediția viitoare, Spania a primit un tur liber în faza întâi a calificărilor, care este programată în luna februarie 2026. În faza a doua, în septembrie, va întâlni învingătoarea dintre Chile și Serbia.
{{text}}