Carlos Alcaraz (22 de ani, locul 1 ATP) și Jannik Sinner (24 de ani, numărul 2 mondial) s-au distanțat de concurență în perioada recentă, însă Ross Hutchins (40 de ani), CEO-ul Federației Internaționale de Tenis, crede că în curând aceștia vor avea rivali puternici.
Carlos Alcaraz și Jannik Sinner au transformat tenisul masculin într-un afacere restrânsă în ultimii doi ani, câștigând toate turneele de Grand Slam, dar Ross Hutchins, CEO-ul Federației Internaționale de Tenis, este convins că va apărea o nouă generație de jucători.
Tinerii de 22, respectiv 24 de ani, supranumiți „Sincaraz”, și-au împărțit din nou titlurile majore în acest an și s-au înfruntat în șase finale, consolidându-și dominația în tenisul masculin și semnalând o schimbare de putere după retragerea lui Roger Federer, Rafa Nadal și Andy Murray.
În timp ce Novak Djokovic, în vârstă de 38 de ani, rămâne o amenințare importantă, fiind singurul membru activ al Big Four – care a acumulat 69 de trofee de Grand Slam în două decenii –, rivalitatea „Sincaraz” este cea care definește o nouă eră pentru acest sport.
Ross Hutchins: „Aceștia doi continuă să se împingă reciproc”
„Este emoționant, nu-i așa?”, a declarat Hutchins într-un dialog cu Reuters. „Ce poveste! De fiecare dată când vedem jucători extraordinari ajungând la finalul carierei, parcă apar doi, patru, șase, opt jucători noi care duc nivelul la o altă dimensiune”, a adăugat el.
„Ce campioni istorici am avut, ce jucători extraordinari am avut în trecut! Acum, aceștia doi continuă să se împingă reciproc către noi niveluri. Serviciile lor se îmbunătățesc, forehand-urile lor se îmbunătățesc, mișcările lor se îmbunătățesc și mentalitatea lor se îmbunătățește”, crede Ross Hutchins, fost număr 26 ATP a dublu și câștigător a cinci titluri ATP în această probă.
Ross Hutchins, CEO al Federației Internaționale de Tenis Foto: Imago Images„Ei continuă să ducă sportul la un alt nivel, care încântă lumea de fiecare dată când sunt pe teren. Dar sportul are și un puternic sprijin din partea unor grupuri din spatele lor”, crede fostul director al turneului de la Queen’s.
Deși spaniolul Alcaraz și italianul Sinner s-au distanțat, având împreună un total de 10 trofee majore, Hutchins a indicat talente emergente, precum brazilianul Joao Fonseca, drept dovadă că următoarea generație bate la ușă.
Propunerea lui Hutchins: Joao Fonseca
Fonseca a câștigat al doilea titlu la nivel de circuit ATP la Basel luna trecută, în turneul de categorie ATP 500, jucătorul de 19 ani urcând până în Top 25 mondial, pe poziția a 24-a, după ce a început anul pe locul 145.
Joao Fonseca, triumfător la Basel/Foto: Imago ImagesAdolescentul american Learner Tien, de asemenea în vârstă de 19 ani, a impresionat prin câștigarea primului său titlu la Metz luna aceasta, la fel ca și cehul Jakub Mensik (20 de ani), care l-a învins pe mentorul său și de 24 de ori campion de Grand Slam Novak Djokovic pentru a câștiga titlul de la Miami, turneu Masters 1000, în martie.
„Alcaraz și Sinner au creat un decalaj în ceea ce privește succesele lor, dar există și alți jucători tineri, precum Fonseca. Nu m-ar surprinde dacă ar apărea cineva care să se impună”, a adăugat Hutchins.
„Murray și Djokovic au reușit s-o facă după ce Nadal și Federer au preluat conducerea. În trecut, au existat întotdeauna jucători care au reușit să se impună. Așadar, nu putem prezice ce se va întâmpla anul viitor, dar cei doi, Alcaraz și Sinner, au fost în formă maximă anul acesta și a fost impresionant să îi urmărim”, a conchis CEO-ul ITF.
{{text}}