International   •   Stranieri   •   TURCIA

Alexandru Maxim, pe locul 3 în lume » Ce top a „spart” fostul internațional român

Alexandru Maxim / Foto: Gaziantep

Articol de Alexandru Stanciu   —  marţi, 25 noiembrie 2025

După ce a marcat din nou din penalty pentru Gaziantep în victoria cu 3-0 în fața celor de la Kayserispor, Alexandru Maxim (35 de ani) a intrat într-un top select în primele 10 ligi ale lumii.

Fostul internațional român a transformat 28 din cele 30 de lovituri de pedeapsă executate și are un procentaj de 93,3% de conversie, fapt care-l plasează pe locul 3 la acest capitol, în primele 10 ligi ale lumii.

Alexandru Maxim, pe locul 3 în lume la reușitele din loviturile de pedeapsă

Pe primul loc se află englezul Ivan Toney, actualul atacant al celor de la Al Ahli, care a transformat 48 din cele 50 de lovituri de pedeapsă executate, având un procentaj de 96%.


Locul 2 este ocupat de brazilianul Reinaldo, fundașul lui Mirassol, care are un procentaj de reușită de 94,6%, transformând 35 din cele 37 de penalty-uri executate.

Podiumul este completat de românul Alexandru Maxim, care are un procentaj de 93,3% grație celor 28 de penalty-uri transformate din 30 executate.

La distanță scurtă, cu un procentaj de 93%, se află mijlocașul francez al lui Montpellier, Teji Savanier, care a marcat de 40 de ori din penalty, din cele 43 de încercări.

Top 5 este completat de atacantul lui Arsenal, Viktor Gyokeres, care a marcat de 33 de ori din 36 de încercări, având un procentaj de 91,7%.


Alexandru Maxim a reușit 3 goluri în acest sezon din Turcia, toate reușitele venind din lovituri de pedeapsă. Pe lângă cele 3 reușite, fostul internațional român și-a mai trecut în cont 5 pase decisive.

În total, Maxim a marcat 53 de goluri în prima divizie a Turciei, toate pentru Gaziantep. Românul a mai evoluat și pentru Beșiktaș în returul sezonului 2022-2023, dar nu a avut nicio reușită în cele 11 apariții. De-a lungul carierei, Maxim a mai jucat la Pandurii Târgu Jiu, Stuttgart și Mainz.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.