Ramona Ciobanu, unul dintre cei doi săritori români calificaţi la Olimpiadă, se pregăteşte pe uscat la Bucureşti
România are doi săritori calificaţi la Jocurile Olimpice de la Beijing. O fată şi un băiat: Ramona Ciobanu şi Constantin Popovici. Deşi singurul bazin de sărituri din ţară se află la Sibiu, Ramona este acum la Bucureşti. "După Campionatele Naţionale, din week-end-ul trecut, am primit o mică pauză şi am venit acasă", a explicat sportiva, care în 2006 a realizat cea mai bună performanţă mondială din istoria nataţiei româneşti: locul 4 la CE.
Chiar dacă nu are bazin unde să sară în Bucureşti, din programul Ramonei Ciobanu nu lipsesc antrenamentele zilnice. "Mă pregătesc pe uscat, adică fac pregătire fizică şi tehnică", a precizat ea.
Se va întoarce la Sibiu pe 17 iulie, unde va sta o săptămînă, pentru ca apoi să revină în Capitală pentru a se alătura echipei olimpice a României, care se va îmbarca în avionul de Beijing pe 27 iulie. "Aştept liniştită întrecerile din China. Mă simt bine, nu am probleme de sănătate, iar cu pregătirea mă aflu în grafic", a mărturisit Ciobanu, care se află, după Atena 2004, la a doua participare la o ediţie a Jocurilor Olimpice.
4 titluri naţionale a cucerit Ramona Ciobanu la Sibiu: platformă 10 m, plafformă 10 m sincron, 3 m sincron şi 1 metru individual
3 concurente Proba de bază a Ramonei Ciobanu este platforma de 10 metri, la care a cucerit aurul la Campionatele Naţionale de la Sibiu (11-13 iulie). "Nu am avut decît două adversare de înfruntat. Practic, toate am urcat pe podium", a spus Ramona adăugînd că ea nu se raportează la numărul de sportivi din concurs, ci la punctajul primit. "La noi contează notele pe care le obţii", a precizat sportiva.
Pauză după Beijing
Deşi are doar 24 de ani, Ramona Ciobanu se gîndeşte să se retragă din activitatea sportivă după Olimpiadă. "Mă bate acest gînd, dar încă nu am luat o decizie finală. Este greu, deoarece sportul e viaţa mea. Mai degrabă va fi o pauză, decît o retragere definitivă", a mai spus ea.
"Obiectivul meu la Olimpiadă este să mă calific în semifinală. Mai puţin nu concep, iar dacă ajung în finală va fi un adevărat succes"
Ramona Ciobanu săritoare
"Calificarea pentru Beijing am obţinut-o chiar la un concurs organizat în primăvară la Beijing. Bazinul e senzaţional, iar eu m-am adaptat foarte repede"
Ramona Ciobanu săritoare
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}