International   •   Liga Campionilor   •   PROTEST

De unde până unde » Suporterii Borussiei Dortmund, în război cu Liga spaniolă: „M*** LaLiga, m*** RFEF”

Suporterii Borussiei Dortmund au protestat la adresa conducerii La Liga / Foto: X

Articol de Alexandru Stanciu   —  miercuri, 26 noiembrie 2025

Suporterii Borussiei Dortmund au profitat de vizita lui Villarreal pe „Signal Iduna Park” (4-0 pentru nemți) pentru a afișa un mesaj pe celebra lor tribună, „Zidul Galben” împotriva Ligii spaniole de fotbal.

Motivul? Nemții sunt revoltați de intenția Ligii spaniole de a organiza meciuri din LaLiga în străinătate.

Alegerea adversarului nu a fost întâmplătoare. „Submarinul Galben” a fost una dintre echipele implicate în meciul cu Barcelona pe care LaLiga dorea să-l dispute la Miami. Însă, planul a fost ulterior anulat.

Suporterii Borussiei Dortmund au jignit Liga spaniolă


Mesajul fanilor germani a fost afișat în două părți. Mai întâi, în engleză, se putea citi: „Acasă este acolo unde îți este inima. Împotriva tuturor meciurilor în străinătate”.

Totuși, partea cea mai jignitoare a apărut imediat după, în spaniolă, adresată ligii spaniole și Federației Regale Spaniole de Fotbal (RFEF): „M*** LaLiga, m*** RFEF!”.

LaLiga și Serie A nu intenționează să renunțe

Până în prezent, Bundesliga nu a manifestat interes să-și ducă meciurile de campionat în afara Germaniei. LaLiga și Serie A sunt cele două ligi europene importante care au avansat cu această inițiativă.


În cazul Spaniei, planul va trebui să aștepte cel puțin încă un sezon, dar președintele LaLiga, Javier Tebas, a garantat deja că nu va renunța la idee, întâlnindu-se recent cu Asociația Fotbaliștilor Spanioli (AFE) pentru a încerca să ajungă la un acord.

La rândul său, liga italiană menține, deocamdată, intenția de a organiza meciul dintre Como și AC Milan în Australia, chiar în timpul sezonului actual.

Villarreal a fost răpusă de Borussia Dortmund și rămâne fără victorie în această ediție a Ligii Campionilor, având un singur punct după primele 5 etape. Guirassy a deschis scorul în minutul 45+2 și a dublat avantajul gazdelor în minutul 54, marcând imediat după ce a ratat o lovitură de pedeapsă. Cu doar 4 minute înaintea, „Submarinul Galben” a rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Foyth.

Adeyemi a dus scorul la 3-0 în minutul 58, iar tabela a fost închisă de Svensson, în minutul 90+5. În minutul 82, Dortmund a mai ratat o lovitură de pedeapsă, prin Fabio Silva.

Clasamentul Ligii Campionilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.