Antrenorul principal al lui Paris Saint-Germain, Luis Enrique (55 de ani), a descris drept „perfectă” prestația echipei sale în victoria dramatică, scor 5-3, împotriva lui Tottenham în Liga Campionilor, miercuri seară.
Deținătoarea trofeului Ligii Campionilor a fost condusă de două ori, dar o a doua repriză excepțională a asigurat victoria francezilor pe propriul stadion.
Luis Enrique: „Am avut o prestație perfectă”
Enrique a lăudat Tottenham și a subliniat faptul că în Liga Campionilor nu există meciuri ușoare. Vitinha a reușit primul hat-trick al carierei sale, iar golurile marcate de William Pacho și Fabian Ruiz au contribuit la anularea golului de deschidere al lui Richarlison și a dublei marcate de Randal Kolo Muani, PSG urcând pe locul doi în clasament, cu patru victorii din cinci posibile.
„Am văzut că în Liga Campionilor nu există meciuri ușoare. Cred că Tottenham a jucat foarte bine și s-a apărat excelent în prima repriză. A fost dificil, pentru că a trebuit să egalăm de două ori după ce ei au preluat conducerea. Cred că am avut o prestație perfectă și aș dori să felicit fanii noștri minunați pentru atmosfera pe care au creat-o pe tot parcursul meciului, chiar și în momentele dificile. Aceste momente, când ne susțin și mai puternic, aduc o senzație incredibilă”, a declarat Luis Enrique conform tribuna.com.
Ulterior, Enrique a explicat atingerea primului obiectiv al echipei, precum și prioritizarea sarcinilor pe parcursul sezonului în funcție de stadiul de dezvoltare.
„Ne bucurăm că am câștigat, acum avem 12 puncte, deci practic suntem printre cele mai bune 24 de echipe. Ne amintim bine cât de greu a fost să realizăm acest lucru anul trecut. Dar avem experiența, și este normal ca echipa să demonstreze mentalitatea de a se ridica dintr-o situație dificilă. Însă atmosfera de pe stadionul nostru este incredibilă”, a contiunat acesta.
Fiind o echipă care a devenit campioană a Europei în sezonul trecut, parizienii au primit destul de multe premii individuale. Enrique consideră totuși că Paris Saint-Germain nu se află încă la nivelul cluburilor cu o istorie europeană tradițională în fotbal în această privință.
Când am spus că am o îngrijorare pentru o echipă plină de fotbaliști care au câștigat deja o serie de premii individuale, era vorba despre a rămâne concentrați pe viitor, ceea ce este important, și nu pe jucători. Văd cât de concentrați sunt la antrenamente și nu voi accepta dacă cineva se distinge de grup printr-un mod de gândire incorect.
- Luis Enrique, antrenor PSG
În urma acestei victorii, PSG ocupă locul 2 în claamentul din faza ligii Champions League, cu 12 puncte. Această poziție le garantează francezilor prezența în optimile de finală. Tottenham e pe locul 16 cu 8 puncte obținute, loc care duce în play-off-ul eliminatoriu.
{{text}}