Fotbal   •   Liga 1   •   VIOLAMANIA.RO

Ganea: "Dusan să nu mai mintă"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 15 iulie 2008

Atacantul lui "Poli" Timişoara, Ionel Ganea, este dezamagit de atitudinea pe care antrenorul Dusan Uhrin jr. o are faţă de el. "Dusan să fie cinstit şi să nu se mai ascundă în spatele lui Iancu. Mie îmi spune în faţă că el nu ştie nimic, iar lui Iancu îi spune altceva. Să nu mintă, el vorbeşte zilnic cu Marian Iancu. El decide, nu Iancu, asta să fie clar. El minte frumos să nu fie judecat de oameni. La fel s-a întîmplat şi cu Aliuţă. În iară a avut ofertă să plece dar nu l-a lăsat că era Vrsici accidentat, apoi l-a scos din lot. Eu cînd au fost accidentaţi Alexa şi Borbely sezonul trecut am fost bun şi în pregătire la fel, cînd şi-au revenit nu mai sînt bun. Să nu se înţeleagă greşit, mie nu îmi trebuie neapărat să mă bage el mijlocaş la închidere, eu nu am mai jucat asta de la 20 de ani. Dacă am acceptat să joc pe postul acela a fost pentru că am vrut să ajut echipa, nu să ies în evidenţă. Pe mine mă deranjează că nu poate spune direct, cinstit, fără să o întoarcă. Am avut o discuţie cu Marian Iancu, dar nu am primit nici o hîrtie oficială. Eu nu pot să vorbesc de nici o altă echipă atîta timp cît mai am contract doi ani cu Poli şi nici nu am nicio hîrtie oficială de la ei. Nu ştiu care sînt motivele pentru care Dusan a spus că nu mai are nevoie de serviciile mele pentru că nu mi-a spus. Nu cred că are vreun motiv anume, sau poate are unu, deşi nu a vorbit niciodată despre asta, poate nu a uitat că i-am luat apărarea lui Cînu într-o şedinţă. Cred că nu i-a căzut bine, dar mie mi s-a părut normal să vorbesc în calitate de căpitan al echipei", a spus Ganea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.