În urmă cu puțin timp, Los Angeles FC a anunțat că nu îi va mai prelungi contractul lui Alexandru Băluță (32 de ani). Acum, extrema dreapta a postat și un mesaj de despărțire pentru echipa din MLS.
După ce FCSB a renunțat la el, fotbalistul a semnat la finalul lunii august cu echipa Los Angeles FC, totuși de atunci a jucat doar 14 minute în MLS.
Alex Băluță, mesaj de despărțire pentru Los Angeles FC
Băluță a declarat că a fost primit cu brațele deschise la echipă. Totuși, fotbalistul susține că s-a simțit pregătit să arate ce poate pe teren, însă nu a avut șansa.
„Sunt recunoscător pentru oportunitatea de a face parte din familia Los Angeles. Am fost primit cu brațele deschise și m-am simțit membru al familiei încă de la primul antrenament. Am învățat multe într-un timp scurt și am dat tot ce am avut mai bun în fiecare zi.
Chiar dacă nu am avut șansa să arăt pe teren că aș fi putut ajuta echipa - deși m-am simțit pregătit să o fac - nu am niciun regret. Îmi pare rău că nu am ajuns în finala pe care cu toții o meritam.
Le mulțumesc mult colegilor mei pentru primirea călduroasă și pentru atitudinea lor prietenoasă. Sper să ne revedem în curând. Mult succes în sezonul următor și nu renunțați niciodată!”, a postat Băluță pe pagina personală de Instagram.
Contractul fostului fotbalist de la FCSB expiră la data de 31 decembrie, iar clubul a transmis că nu-i va mai prelungi angajamentul.
Singurele minute pe care acesta le-a jucat în MLS au fost în meciul cu Toronto FC, scor 2-0. În restul partidelor el nu a fost în lot sau a fost rezervă neutilizată.
{{text}}