Kylian Mbappe a înscris de 4 ori în meciul câștigat de Real Madrid împotriva lui Olympiakos Pireu (4-3).
Real Madrid îi datorează victoria împotriva campioanei Greciei, Olympiakos, dar Kylian Mbappe refuză să accepte că echipa e dependentă de el. Când un jurnalist spaniol l-a confruntat la final cu o întrebare în acest sens, atacantul francez i-a răspuns iritat.
Kylian Mbappe: „Fiecare jucător are rolul său în echipă. Al meu este să marchez goluri”
„Cred că este o întrebare stupidă, fără supărare. Fiecare jucător are rolul său în echipă. Al meu este să marchez goluri, dar pot spune că nu am câștiga niciun meci fără ceilalți băieți.
Fiecare echipă are jucători care au o sarcină specifică de îndeplinit, dar nu cred că există vreo dependență sau ceva de genul acesta. Cred că este mai mult ceva imaginat de jurnaliști sau de oameni din afara echipei”, a comentat Mbappe.
Reporterul nu s-a putut pune nicicum de acord cu Kylian Mbappe
Reporterul a insistat însă, menționând recenta mini-criză a lui Real Madrid, cu eșecul de la Liverpool (0-1), în Liga Campionilor, și remizele din La Liga, cu Rayo (0-0) și Elche (2-2): „Sunt trei partide în care n-ai marcat. Deci, niciun gol al lui Mbappe, nicio victorie a lui Real. Corect?”.
Replica lui Mbappe: „Da, dar atunci nu ar trebui să vorbiți despre dependență. Ar trebui să spuneți că Kylian este unul dintre oamenii responsabili pentru faptul că nu am câștigat. Pentru că treaba mea este să marchez goluri. (...) În loc să vorbiți despre dependență, ar trebui să spuneți că Kylian nu a marcat, chiar dacă este treaba lui să marcheze”.
Oricum, cert este că Mbappe a scris istorie cu Olympiakos. În istoria lui Real Madrid, doar trei jucători au mai marcat patru goluri într-un meci de Liga Campionilor (fosta Cupă a Campionilor Europeni). Francezul s-a alăturat astfel grupului select care mai cuprinde pe legendarii Alfredo Di Stéfano, Ferenc Puskás și Cristiano Ronaldo.
{{text}}