Campioana României are emoții privind starea de sănătate a lui Alexandru Stoian (17 ani). Tânărul atacant a înscris miercuri seară în partida echipei U19 din UEFA Youth League, în înfrângerea 1-2 cu Akademia Pușkaș, dar a ieșit accidentat.
În timpul partidei cu maghiarii, Stoian a acuzat dureri și a cerut să fie schimbat. Stoian este una dintre puținele variante ale campioanei pentru regula U21.
Alexandru Stoian va face un RMN
În timp ce FCSB este la Belgrad pentru meciul cu Steaua Roșie din Europa League, echipa U19 a campioanei a evoluat în UEFA Youth League contra maghiarilor de la Akademia Pușkaș. Alexandru Stoian a marcat unicul gol al echipei sale în înfrângerea cu scorul de 1-2.
În urma unui duel din timpul partidei, Stoian a simțit dureri și a fost înlocuit. Acesta nici nu a mai mers la flash-interviu.
Nu se știe exact natura accidentării, dar Alexandru Stoian va face un RMN pentru a vedea ce a pățit, a anunțat Digi Sport.
Această veste este una înrijorătoare în vederea meciului de duminică, de la Constanța, contra Farului, duel care se anunță extrem de important în lupta pentru play-off.
În ultima vreme, în contextul evoluțiilor oscilante ale lui Mihai Toma și a accidentării lui Ionuț Cercel, Alexandru Stoian a devenit principala variantă a lui Elias Charalambous pentru regula U21.
Rămâne de văzut dacă jucătorul care a marcat unicul gol al campioanei în egalul cu Petrolul (1-1) va fi prezent pe teren în duelul cu constănțenii.
Stoian, lăudat de unguri
Prestația bună din duelul din Youth League le-a atras atenția ungurilor de la nemzetisport.hu. Aceștia au lăudat transferul făcut de campioana României.
„Nu a dat FCSB degeaba 900.000 de euro pentru a-l lua pe Stoian de la Farul în luna ianuarie. Acesta a profitat de prima ocazie apărută după pauză și a trimis cu capul în poartă, din trei metri, mingea centrată de Denis Colibănașu”, a scris publicația maghiară.
{{text}}