Potrivit unui articol apărut în "The New York Times", România a primit 120.000 de dolari pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Această sumă a provenit de la Comitetului de Organizare al JO din 1984 (60.000 dolari) şi a Comitetului Internaţional Olimpic (60.000 dolari). Suma acoperea costurile delegaţiei române.
„Am fost sigură că Uniunea Sovietică îi va zdrobi după o asemenea decizie luată împotriva sistemului comunist", a adăugat Mura în „New York Times". Discuţiile s-au purtat într-un imobil de lângă Bucureşti.
Preşedintele Comitetului Olimpic Român din 1984 a fost generalul Marin Dragnea. Fostul oficial nu a putut fi contactat pentru o declaraţie. „Nu pot să comentez asemenea fapte. Nu cunosc nimic de un astfel de aranjament", a precizat, pentru „Adevărul", Octavian Morariu, actualul preşedinte al COSR.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Bellu, s-a arătat surprins de articolul apărut în „New York Times": „În primul rând, suma mi se pare nesemnificativă. Nu ştiu ce să spun, de ani de zile nu a existat nici măcar un zvon, nu s-a auzit nimic. Dacă, totuşi, această tranzacţie a avut loc, cu siguranţă trebuie să existe acte şi documente. La un asemenea nivel nu cred că poţi negocia doar pe vorbe".
Sursa: Adevărul
Sporturi • Olimpiada 2008 • JOCURILE OLIMPICE 1984
120.000 de dolari pentru participarea la Olimpiada din 1984
Articol de Gazeta Sporturilor — marți, 15 iulie 2008
{{text}}