Elveția a câștigat fără probleme primul meci din istoria țării la un Campionat Mondial de handbal feminin. S-a impus cu 34-9 împotriva Iranului.
A fost ploaie de goluri în a doua zi a Campionatului Mondial de Handbal feminin. Elveția s-a distrat la debutul oficial la un turneu final mondial și nu i-a dat șanse Iranului, care în repriza a doua a marcat doar două goluri!
Iran a marcat doar 9 goluri cu debutanta Elveția la Campionatul Mondial de handbal feminin
Doar în primele minute ale partidei s-a menținut echilibrul. Iraniencele chiar au condus cu 1-0 și 2-1, înainte ca Elveția să dea drumul la joc. Pe parcursul primei reprize, echipa europeană s-a distanțat la tot mai multe goluri, ajungând să aibă un avantaj de 12 reușite la pauză, scor 19-7.
În partea a doua a urmat ceva rar văzut în handbalul profesionist. Iran a mai înscris doar de două ori, ultimul gol fiind marcat chiar în ultimul minut, înainte de fluierul de final. În minutul 58, tabela arăta 34-8 pentru elvețience. Practic, pe teren a fost o singură echipă, Elveția, care a înscris de 15 ori în repriza doua.
Elveția și Iran fac parte din grupa B, alături de Ungaria și Senegal. Cu victoria obținută joi, Elveția e la doar un pas de calificarea în grupele principale la chiar prima participare la un Mondial. Primele 3 naționale la finalul grupei preliminare se vor califica mai departe.
Scoruri uriașe în ziua a doua a Mondialului
Tot în ziua a doua de la Mondialul de handbal feminin, Angola a spulberat-o pe Kazahstan cu 38-20. Naționala angoleză a luat avans încă din prima repriză, intrând cu 21-9 la pauză. Angola a lăsat-o mai moale în partea a doua, marcând 17 goluri și primind 11.
Un alt meci cu o diferență uriașă de scos a fost Brazilia - Cuba. Echipa sud-americană a făcut show și s-a impus cu 41-20.
România a debutat și ea cu dreptul și a învins Croația, scor 33-24. Toate detaliile - aici.
{{text}}