International   •   Campionate   •   MMA

Cristiano Ronaldo intră în MMA: „Sunt mândru!”

foto: Imago Images

Articol de Cosmin Nistor   —  joi, 27 noiembrie 2025

Cristiano Ronaldo (40 de ani) își deschide un nou capitol în carieră, de data aceasta în artele marțiale mixte! Superstarul portughez a devenit acționar al Way of Warrior FC (WOW FC), o promoție spaniolă de MMA aflată în plină expansiune.

Transferul său în lumea luptelor vine într-un moment în care Ronaldo a vorbit deschis, în ultimele luni, despre apropierea retragerii din fotbal după o carieră de 23 de ani la cel mai înalt nivel.

Cristiano Ronaldo va investi în MMA: „Sunt mândru să mă alătur acestui proiect!”

Ronaldo a făcut anunțul pe platforma X, alături de un mesaj despre valorile pe care le împărtășește cu WOW FC:


Sunt încântat să vă împărtășesc o veste mare: voi deveni acționar WOW FC! Împărtășim valori în care cred profund – disciplină, respect, reziliență și dorința permanentă de excelență.

WOW FC construiește ceva unic și puternic, iar eu sunt mândru să mă alătur pentru a duce MMA la un alt nivel și pentru a inspira noua generație.

- a transmis Cristiano Ronaldo pe platforma X

Promoția a transmis că rolul lui Ronaldo va fi „organic și activ”, implicat atât în dezvoltarea sportivilor, cât și în creșterea audienței.

Reacția unui campion din UFC: „Un moment uriaș pentru MMA!”

Pe lista acționarilor WOW FC se află și campionul UFC la categoria ușoară, Ilia Topuria (28 de ani), una dintre cele mai în vogă figuri din MMA-ul mondial. Spaniolul a salutat public intrarea lui Ronaldo în proiect.


Faptul că Cristiano Ronaldo se alătură WOW FC este un moment puternic pentru sport. Reprezintă cele mai înalte standarde de profesionalism și excelență globală. Împreună vom duce MMA la un nivel nou și vom inspira sportivi și fani din toată lumea.”

Ronaldo, imperiu în sport și business

În octombrie 2025, portughezul Cristiano Ronaldo a devenit primul fotbalist miliardar, după semnarea noului contract cu Al Nassr.

„CR7” și-a construit în paralel un portofoliu impresionant: rețeaua internațională Pestana CR7 Hotels, lanțul de săli de fitness CR7 Fitness, brandul de lifestyle CR7 (încălțăminte, lenjerie, parfumuri, ochelari) , dar și investiții în tehnologie și wellness.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.