Adrian Mazilu, 20 de ani, a dezvăluit în exclusivitate pentru GSP.ro, când ar putea debuta pentru Dinamo, cum a trecut peste perioada dificilă după accidentare și vorbește despre cele mai grele luni din carieră.
Mazilu a revenit la antrenamente și spune că este recuperat complet, dar mai are de lucrat din punct de vedere fizic.
Atacantul lui Dinamo dezvăluie că golul îi lipsește cel mai mult și că sfaturile lui Zeliko Kopic au fost importante în drumul spre revenire.
VIDEO. Adrian Mazilu povestește tot pentru GSP.ro despre procesul de recuperare prin care trece: „Mă simt din ce în ce mai bine!”
- Bună, Adrian! Cum e recuperarea ta în acest moment?
- Recuperarea decurge foarte bine. Am reușit să intru cu echipa, să fac primele mele antrenamente și, ușor-ușor, mă simt din ce în ce mai bine.
- În ce stadiu ești al recuperării?
- Eu zic că sunt recuperat complet, doar că mai am de bunătățit pe partea fizică, pentru că acolo mai am puțin de suferit, să zic așa. Și, ușor-ușor, prin antrenamente, eu zic că o să fie mai bine și cu condiția fizică.
- Ai fost la meciul cu Botoșani, în lot. Te-ai mai acomodat puțin?
- Da, am simțit această perioadă lungă de timp, am simțit această plecare cu echipa, acest cantonament, și mi-a prins foarte bine, pentru că m-am integrat în echipă destul de bine.
- Ai un termen estimat pentru debut? Anul acesta vei juca un meci?
- Momentan nu știu nimic, cred că depinde doar de mine cum mă voi simți la antrenamente și depinde și de mister cum va simți.
- Mental, cât de grea a fost perioada asta pentru tine?
- A fost destul de grea. Cum am spus și în alte interviuri, am avut de suferit, dar ușor am trecut cu bine peste această parte și sunt fericit că sunt din nou pe teren.
- Cum îți menții moralul ridicat în perioada de recuperare?
- Pentru că noi, ca sportivi profesioniști, cred că doar asta avem în cap: trebuie să ne facem treaba. Și când mergi la recuperare nu trebuie să te gândești dacă trebuie să o faci sau nu, doar te duci și o faci.
- Care e cea mai mare provocare când ești accidentat: fizică sau mentală?
- Cred că ambele părți mi se par egale, dar uneori e chestia mai mult fizică, pentru că te duci acolo și simți că nu mai poți. Atunci intervine mentalul și trebuie să îți pui în cap că vei reuși să treci cu bine peste această perioadă.
În așteptarea debutului la Dinamo, Mazilu a spus ce i-a lipsit cel mai mult: „E cel mai frumos lucru!”
- Ce parte a jocului simți că îți lipsește cel mai mult?
- Cred că partea golului, pentru că dacă sunt atacant îmi place să dau goluri și când simt fanii, când marchez, cred că mi se pare cel mai frumos lucru. Dar și să fiu pe teren, asta mi-am dorit foarte mult.
- Care a fost cel mai greu moment al recuperării?
- Cred că primele luni au fost cele mai grele, când trebuia să stai în cârje sau trebuia să faci multe lucruri singur și trebuia să le faci cu ajutorul cârjelor sau să stai la pat. Cred că aia a fost cea mai grea perioadă. După, ușor-ușor, puteai să mergi, puteai să te duci să faci recuperare și asta îți ridica moralul.
- Ce sfaturi ai primit de la antrenorul tău, Zeliko Kopic, și cum l-ai descrie?
- Am primit niște sfaturi extraordinare. Pot să spun că sunt mai confidențiale, pentru că le țin doar pentru mine. Și îl știu ca pe un om extraordinar și, din ce în ce, pe zi ce trece la antrenamente, mă ajută foarte mult.
Fostul fotbalist de la Farul, Brighton și Vitesse n-a mai jucat un meci oficial din aprilie 2024, 8 minute într-o partidă cu NEC Nijmegen.
Adrian Mazilu a semnat cu Dinamo un contract valabil până în iulie 2029, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon competițional.
1milion de euro este cota de piață a lui Adrian Mazilu, potrivit Transfermarkt
{{text}}