Wang Jianan (China), campion mondial la săritura în lumgine la Eugene (Oregon) în 2022, a fost exonerat de acuzațiile de dopaj după ce anchetatorii au analizat înregistrările sistemului de supraveghere video dintr-un spital.
Wang, în vârstă de 29 de ani, a intrat în istorie în 2022, la Oregon, devenind primul sportiv asiatic care a câștigat medalia de aur la săritura în lungime la Campionatele Mondiale, cu o performanță de 8,36 metri.
În noiembrie 2024, el a fost depistat pozitiv la un test doping efectuat în afara competiției. Analizele au dezvăluit prezența unor urme de terbutalină, o substanță utilizată pentru tratarea și prevenția problemelor respiratorii la pacienții cu astm.
Agenția Antidoping din China (Chinada) a ajuns la concluzia că prezența substanței interzise a fost cauzată de inhalarea pasivă. Sportivul se afla în spital, ca însoțitor al unei rude apropiate care urma un tratament pentru o afecțiune pulmonară cu un amestec de medicamente pe care l-a inhalat cu ajutorul unui nebulizator.
Astfel, Chinada a stabilit că Wang nu este nici vinovat direct, nici nu poate considera că acesta a dat dovadă de neglijență în privința încălcării regulamentului antidoping, decizând să nu dicteze nicio suspendare în cazul campionului mondial din 2022.
Cazul a fost ulterior reevaluat de Departamentul de Integritate a Federației Internaționale de Atletism (AIU), care a demarat propria anchetă privitoare la episodul care-l implica pe Wang. AIU a folosit înregistrările de pe camerele de securitate ale spitalului și fișele medicale ale pacienților pentru a verifica unde a fost lui Wang înainte de testul doping.
Ancheta AIU a inclus și opinia unui expert științific independent, care a susținut că „un transfer pasiv al substanței către atletul incriminat nu poate fi exclus”.
De asemenea, AIU a confirmat că nu a existat „nimic suspect” în privința documentelor ș înregistrărilor video puse la dispoziție de Chinada, care arată că Wang a fost într-adevăr în spital cu ruda respectivă. Așa cum apare pe filmare, Wang a ajuns la unitatea medicală și a așteptat în zona de triaj cu alte două persoane înainte ca pacientul pe care-l însoțise să fie preluat de doctori și tratat.
{{text}}