International   •   Campionate   •   LA LIGA

LaLiga și-a vândut drepturile TV pentru o sumă AIURITOARE » Real Madrid, singurul club care a votat împotrivă

Articol de Cosmin Nistor   —  vineri, 28 noiembrie 2025

LaLiga a anunțat oficial atribuirea drepturilor de televizare pentru intervalul sezoanelor 2027/28 - 2031/32, într-un acord semnat cu Telefonica (Movistar) și DAZN.

Precedentul acord (2022-2027) fusese în valoare de 4,95 miliarde de euro, adică aproximativ 990 de milioane de euro pe sezon, iar LaLiga își propusese să depășească pragul de 1 miliard anual, obiectiv pe care l-a atins acum, cu un plus de 50 de milioane de euro pe sezon.

În noul aranjament, Movistar transmite cinci meciuri pe etapă, acoperind jumătate dintre partidele rundei, în timp ce DAZN difuzează celelalte cinci meciuri, completând astfel distribuția și asigurând acoperirea integrală a fiecărei etape.

LaLiga va avea un venit total de peste 6,1 miliarde de euro » Real Madrid, singurul club care a votat împotrivă


Pe lângă suma de 5,25 miliarde de euro pentru drepturile TV rezidențiale, LaLiga estimează că va trece de 6,135 miliarde de euro datorită veniturilor din:

  • 650 milioane € - sectorul HORECA (hoteluri, restaurante, baruri)

  • 175 milioane € - LaLiga Hypermotion (liga a doua)

  • 60 milioane € - drepturi free-to-air și rezumate video

Creșterea totală: +9% față de ciclul precedent.

După deschiderea ofertelor la Consiliul Superior al Sportului, LaLiga a ales din 12 pachete propunerile Telefonica și DAZN.


Din cluburile aflate în consiliu, doar Real Madrid a votat împotrivă, în timp ce Barcelona, Atletico Madrid și Osasuna au aprobat.

400 milioane euroeste suma pe care s-au vândut drepturile TV în România, pentru 10 ani

Premier League rămâne de neatins

Chiar dacă Liga Spaniolă înregistrează o creștere semnificativă a valorii drepturilor TV, diferența față de campionatul Angliei rămâne în continuare foarte mare.

În perioada 2025-2029, drepturile de televizare pentru Premier League au fost evaluate la 7,8 miliarde de euro pentru patru sezoane, ceea ce înseamnă aproximativ 1,95 miliarde de euro pe sezon.

Totuși, apariția unor staruri precum Lamine Yamal și sosirea lui Kylian Mbappe sunt văzute drept factori care au întărit atractivitatea globală din LaLiga.

Președintele LaLiga: „O veste excelentă pentru sustenabilitatea cluburilor”

Președintele Ligii Spaniole, Javier Tebas (63 de ani), a salutat acordul:

„Într-un context național și internațional complex, obținerea unei creșteri totale de 9%, adică peste 500 de milioane mai mult decât ciclul anterior, este o veste excelentă pentru sustenabilitatea economică a cluburilor și pentru viitorul fotbalului profesionist spaniol.”

Potrivit El Mundo, parteneriatul vine ca o gură de aer pentru competiția condusă de Javier Tebas, aflată într-un climat tensionat după anularea meciului de la Miami și disputele juridice recente.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.