Scandalul dintre Dinamo și Oțelul, iscat cu 48 de ore înaintea meciului direct din etapa a 18-a a Superligii, pare să fi fost aplanat. După ce clubul gălățean a acuzat „metode securiste” și „practici discriminatorii” referitor la restricția impusă de Dinamo privind accesul suporterilor oaspeți pe criteriul domiciliului, „câinii” au transmis oficial că s-a ajuns la un acord de pace în anumite condiții.
Conflictul a izbucnit după ce Oțelul a făcut public documentul primit de la Dinamo, în care clubul bucureștean solicita ca, pentru sectorul oaspeților de pe Arena Națională, biletele să fie vândute doar persoanelor cu domiciliul în județul Galați. Gălățenii au reacționat dur, acuzând măsura drept „abuzivă, discriminatorie și profund nejustificată”, și au anunțat sesizări către FRF, LPF și CNCD.
Dinamoviștii se temeau că în sectorul oaspeților vor veni și suporterii Petrolului, astfel că au încercat să introducă obligativitatea buletinului de Galați.
Răspunsul lui Dinamo: „Suntem sub risc disciplinar permanent. Oțelul să-și asume responsabilitatea!”
În această seară, clubul condus de Nicolescu a anunțat că renunță la aceste măsuri, cu condiția ca Oțelul să-și asume responsabilitatea în ceea ce privește sectorul fanilor oaspeți.
În comunicatul emis vineri, Dinamo explică faptul că măsura a avut legătură cu sancțiunile primite în primăvara lui 2024, când clubul a fost obligat să dispute 8 meciuri fără spectatori după incidentele de la partida cu UTA. Oficialii „câinilor” susțin că sezonul 2024-2025 a fost unul desfășurat sub strictă observare disciplinară, iar orice incident, indiferent de autor, putea duce la noi suspendări.
Credem cu tărie că orice neînțelegere poate fi depășită prin dialog deschis și constructiv. Evitarea unor formulări care pot fi interpretate ca lipsite de fair-play reprezintă un pas necesar pentru menținerea unui climat de colaborare între cluburi și pentru identificarea celor mai bune soluții în beneficiul tuturor părților implicate.
Respectul reciproc este esențial, iar suporterii, indiferent de echipa pe care o susțin, trebuie să beneficieze de condiții adecvate în ceea ce privește accesul în stadion și serviciile disponibile, inclusiv existența unor puncte de vânzare funcționale. Din păcate, astfel de condiții nu sunt întotdeauna asigurate pe toate stadioanele, iar la meciul tur suporterii noștri au întâmpinat dificultăți în a achiziționa apă pe durata partidei, în condiții de temperatură ridicată.
În final, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții clubului Oțelul Galați, aceștia și-au exprimat disponibilitatea de a-și asuma responsabilitatea privind gestionarea suporterilor din sectorul oaspete, unde pe lângă susținătorii clubului Oțelul există posibilitatea de a fi prezenți și suporteri ai echipei Petrolul Ploiești și a eventualelor incidente ce ar putea apărea în acel sector.
În consecință, clubul Dinamo nu va impune condiții suplimentare pentru achiziționarea biletelor în sectorul oaspete la meciul de mâine seară, în spiritul unei colaborări corecte și al respectului reciproc.- a transmis Dinamo, conform comunicatului oficial.
Tensiuni acumulate din meciul tur
Conflictul are și un episod anterior. La meciul tur, Oțelul nu a permis suporterilor dinamoviști cu domiciliu în București să cumpere bilete în alte zone ale stadionului decât sectorul oaspeților, motiv pentru care Dinamo consideră situația de acum „o oglindă” a deciziei luate în vară.
{{text}}