International   •   Campionate   •   QATAR

Campionul mondial s-a săturat de viața la Paris: „În Qatar îmi e mai bine”

Julian Draxler (dreapta) foto: Imago Images

Articol de Cosmin Nistor   —  vineri, 28 noiembrie 2025

Fostul star al lui PSG și campion mondial cu Germania în 2014, Julian Draxler, a vorbit deschis în emisiunea QSL Chats despre motivele care l-au făcut să părăsească fotbalul european și să își construiască o nouă viață în Qatar.

Mijlocașul spune că s-a săturat de presiune, expunere și atenția sufocantă din Paris, iar mutarea la Al Ahli i-a schimbat complet rutina.

Julian Draxler s-a săturat de Franța și explică viața liniștită din Qatar: „Aici sunt doar eu, soția și copiii mei”

Draxler spune că știa Qatarul din perioada PSG, când venea în cantonamente, dar trăitul acolo este cu totul altceva:


Acum sunt tată, copiii mei sunt aici, soția mea este aici și ne place foarte mult viața noastră. Eram pregătit pentru asta, dar până nu ajungi aici, nu știi dacă te poți adapta cu adevărat. După doi ani pot spune că m-am obișnuit complet.”

Presiunea din Paris l-a epuizat:

„De când am început să joc pentru Schalke, la 17 ani, am fost mereu în centrul atenției. Nu puteam ieși pe stradă fără să fiu recunoscut. Eram filmat și fotografiat fără să fiu întrebat”, a mărturisit germanul.

Vârful presiunii a venit după Cupa Mondială din 2014 și perioada PSG:


„La Paris îmi trăgeam șapca pe față și evitam privirile oamenilor, doar ca să nu ies în evidență.”

În Qatar, situația e complet diferită:

„Aici sunt recunoscut mult mai puțin, iar cei care mă recunosc nu mă deranjează când iau masa cu familia.”

Transferul la Al Ahli nu a fost ușor

Germanul recunoaște că mutarea pe alt continent nu a fost ușoară:

„Eram nervos, nu știam la ce să mă aștept. Dar sunt foarte fericit că s-a concretizat. Mă simt foarte bine aici, pe teren și în afara lui.”

În sezonul trecut, Al Ahli a terminat pe locul patru, iar Draxler vede lucrurile cu realism:

„Toate echipele se întăresc. Dacă vrem succes, trebuie să fim și mai buni.”

Julian Draxler a avut un singur obiectiv personal

Draxler consideră că anul trecut a fost unul crucial în plan personal:

„Am avut performanțe bune, nu am avut accidentări grave și am putut juca aproape toate meciurile. A fost important pentru mine să fiu într-o formă bună.”

Cotat la 3,8 milioane de euro de Transfermarkt, Julian Draxler evoluează în Qatar, la Al-Ahly, și în cariera sa a mai evoluat la Schalke 04, Wolfsburg, PSG și Benfica. Pentru echipa națională are 58 de selecții.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.