Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - CSIKSZEREDA

Marian Aioani, „assist” la primul gol din Rapid - Csikszereda! Revanșa portarului după gafa din Gruia

+27 Foto
Marian Aioani a pasat decisiv la golul lui Grameni din Rapid - Csikszereda // foto: Captură Prima Sport

Articol de Liviu Manolache, Alexandru Tomuțiu   —  vineri, 28 noiembrie 2025

Marian Aioani (26 de ani), portarul de la Rapid, a pasat decisiv la golul prin care Constantin Grameni (23) a deschis scorul în meciul cu Csikszereda, din runda cu numărul 18 din Superliga.

Marian Aioani s-a revanșat față de suporterii Rapidului, după ce i-a supărat etapa trecută, când a scăpat în față o minge la unul dintre golurile marcate de Andrei Cordea, iar fostul fotbalist de la FCSB reușea să înscrie.

VIDEO. Marian Aioani a pasat decisiv la golul lui Constantin Grameni din Rapid - Csikszereda


  • Sursă video: Prima Sport 1

După ce ciucanii au avut un start bun de meci, Rapid a reușit să deschidă scorul în minutul 10, iar Aioani a pasat la golul lui Grameni, fostul său coechipier cu care a luat titlul alături de Farul.

Aflat aproape de linia de 16 metri a propriului careu, Aioani a degajat puternic. Mingea a trecut de absolut toți apărătorii oaspeților și a ajuns la Grameni, care a sprintat printre ei. Mijlocașul a reușit o preluare elegantă, cu exteriorul piciorului stâng.

A avansat cu Vegh în spatele lui până în interiorul careului și a marcat cu stângul la colțul lung. Eduard Pap nu a avut nicio șansă. A fost al doilea gol reușit de Grameni în cele 8 meciuri de Superliga în care a jucat în acest sezon.


+27 Foto
Alexandru Dobre în Rapid - Csikszereda, 28 noiembrie 2025/ foto Andre Furnigă (GSP)

Nu a fost prima pasă decisivă reușită de Aioani în Superliga. Mai reușise asta în urmă cu 4 ani, într-un Chindia Târgoviște - Hermannstadt, scor 2-0, meci disputat pe 17 aprilie 2021. Atunci, portarul pasa decisiv la golul lui Daniel Florea, care închidea partidă în acel meci.

Rapid: Aioani - Manea, Bolgado, Kramer, Bădescu - Hromada, Grameni, Christensen - Dobre, Koljic, Petrila

Rezerve: Stolz, Ciobotariu, Ignat, Braun, Onea, Vulturar, Gojkovic, R. Pop. Micovschi, Baroan, Jambor

Antrenor: Costel Gâlcă

Csikszereda: Pap - Paszka, Palmeș, Hegedus, Ferenczi - Vegh, Csuros - Anderson, Jebari, Bodo - Eppel

Rezerve: Simon, Kajan, Noveli, Toth, Bloj, Celic, Andrezlym Dusinszki, Szabo, Bakos, Szalay, Gergely

Antrenor: Robert Ilyeș

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.