Cristi Chivu a reușit să oprească seria de două eșecuri consecutive la Inter în toate competițiile după ce echipa sa s-a impus în deplasarea de la Pisa din etapa 13 din Serie A, scor 2-0.
Pentru această victorie, jurnaliștii italieni de la tuttomercatoweb i-au acordat lui Chivu nota 7. De cealaltă parte, integralist la Pisa, internaționalul român Marius Marin a fost notat cu 6.
Cristi Chivu, elogiat în presa din Italia: „A câștigat meciul cu viclenie”
Cristi Chivu a fost lăudat pentru schimbările efectuate în repriza secundă, care s-au dovedit a fi decisive în soarta meciului.
Încă de la pauză, tehnicianul român l-a înlocuit pe Petar Susic cu Piotr Zielinski, iar în minutul 67 Chivu a mai efectuat 3 înlocuiri. Pio Esposito l-a înlocuit pe Marcus Thuram, Andy Diouf pe Luis Henrique și Yann Bisseck pe Francesco Acerbi.
Schimbarea lui Thuram s-a dovedit a fi decisivă, având în vedere că după doar două minute de la intrarea pe teren a lui Pio Esposito, tânărul atacant i-a pasat lui Lautaro Martinez, care a reușit să deblocheze tabela.
Același Martinez a stabilit și scorul final în minutul 83, după pasa ideală servită de Nicolo Barella, iar 4 minute mai târziu, căpitanul „nerazzurrilor” a fost înlocuit cu Carlos Augusto, o mutare defensivă a lui Cristi Chivu pentru a securiza victorie.
În urma mutărilor tactice efectuate de Chivu, jurnaliștii italieni au punctat: „A gestionat bine schimbările, reușind să câștige meciul cu viclenie”.
Grație acestei victorii, Inter a urcat pe locul 3 în clasament, cu 27 de puncte, depășind campioana en-titre Napoli cu două puncte, care urmează să joace derby-ul de pe „Olimpico” cu AS Roma, care se află pe locul 2, cu același număr de puncte ca Inter.
Locul 1 este ocupat de AC Milan, care s-a impus în această etapă cu Lazio, scor 1-0, și a ajuns la borna 28.
Pe locurile 5, 6 și 7 se află Bologna, Como și Juventus, primele două având câte 25 de puncte, în timp ce trupa lui Spalletti are 24. Bologna n-a jucat încă în această etapă, urmând să primească vizita nou-promovatei Cremonese.
{{text}}