Ovidiu Mihăilă, selecționerul naționalei de handbal feminin a României, este optimist înaintea meciului cu Ungaria, cel de care se leagă toate speranțele pentru o calificare în „sferturile” Campionatului Mondial.
- Reporterul Adrian Jitea și fotoreporterul Ionuț Iordache sunt la Rotterdam și transmit toate informațiile și imaginile care contează.
România a rezistat 35 de minute în fața Danemarcei, națională care are obiectiv calificarea în finala Campionatului Mondial. Nordicele au zburdat pe final, victorie 39-31, iar Ovidiu Mihăilă a evidențiat aspectele care au făcut diferența.
VIDEO. Concluziile lui Ovidiu Mihăilă: „E greu să câștigi când primești 39 de goluri”
„Trebuie să acceptăm și astfel de clipe. Eram convins că vor veni și astfel de momente dificile în timpul Campionatului. Trebuie să păstrăm fetele echilibrate și concentrate în continuare. Am pierdut doar un joc contra Danemarcei.
E o echipă care se bazează pe forță de pătrundere, pe faza a doua. Am făcut 40 de minute bune, apoi au apărut momente de precipitare. Am discutat să avem atacuri lungi, să punem presiune pe ele. Orice minge pierdută se finaliza cu un contraatac.
Când primești 39 de goluri e greu să câștigi. Am stabilit că trebuie să blocăm contraatacurile, extremele să se replieze, apoi să distrugem această fază a doua. Ne-a lipsit acest lucru pe ultima parte. Când o echipă nordică se desprinde, e foarte greu să mai întorci.
Trebuie să acceptăm, eu îmi asum și astfel de momente, nu doar pe cele frumoase. Trebuie să găsim soluții pentru a ajunge, într-un viitor scurt, să facem față unor astfel de jocuri cu Norvegia, Danemarca”, a fost scurta analiză a lui Ovidiu Mihăilă.
Optimism rezervat înaintea duelului cu Ungaria
Pentru a păstra vii șansele, ba chiar a deveni favorită la calificarea în sferturile de finală, România este obligată să câștige meciul de miercuri contra Ungariei.
Ungaria vine cu 4 puncte dintr-o grupă echilibrată și la ei într-o oarecare măsură. Sper ca fetele să se recupereze foarte bine, să avem timp măcar din punct de vedere vizual să urmărim ce poate oferi Ungaria. Din punct de vedere al pregătirii jocului, e foarte greu într-o zi de antrenament. De aceea, motivația trebuie să rămână factorul important pentru a putea păstra echipa pe o linie de echilibru. Și să învingem Ungaria. De ce nu?
- Ovidiu Mihăilă, selecționerul României
Întrebat dacă ia în calcul să introducă toți cei 3 portari pe foaia de joc pentru meciul contra Ungariei, Mihăilă a spus că prima dată trebuie să afle detalii despre starea Elenei Șerban, lovită în disputa cu Danemarca.
„Vom analiza împreună cu staff-ul tehnic și acest detaliu. Vom vedea și ce se întâmplă cu Elena, dacă este sănătoasă și nu au apărut probleme medicale. Ați văzut, poarta poate să îți dea mingi și să te păstreze pe o linie ascendentă”, a transmis selecționerul.
- În primele 3 meciuri, România s-a bazat de fiecare dată pe câte doi portari. Iulia Dumanska și Bianca Curmenț au fost pe foaia de joc în disputele cu Japonia și Croația, Dumanska și Elena Șerban au apărat împotriva Danemarcei.
Clasamentul la intrarea în grupa principală:
Națională | Puncte | Golaveraj |
1. Danemarca | 4 | 75-50 |
2. Ungaria | 4 | 58-42 |
3. România | 2 | 62-66 |
4. Elveția | 2 | 50-56 |
5. Senegal | 0 | 41-51 |
6. Japonia | 0 | 46-67 |
Programul României în grupa principală:
- 3 decembrie » Ungaria - România
- 5 decembrie » România - Senegal
- 7 decembrie » Elveția - România
Rezultatele înregistrate în grupa preliminară A:
- 27 noiembrie » România – Croația 33-24
- 27 noiembrie » Danemarca – Japonia 36-19
- 29 noiembrie » România – Japonia 31-27
- 29 noiembrie » Croația – Danemarca 24-35
- 1 decembrie » Japonia – Croația 25-19
- 1 decembrie » Danemarca - România 39-31
{{text}}