În prag de Sărbători, oficialii Universității Craiova au decis ca la meciul cu CFR Cluj intrarea să fie gratuită în marea majoritate a arenei. Mai mult, fanii sunt rugați să aducă ghetuțe de iarnă pentru a fi donate copiiilor nevoiași în Oltenia.
Universitatea Craiova - CFR Cluj se joacă duminică, 7 decembrie, de la ora 20:30. Iar „bătălia în vârful clasamentului este mai aprigă ca niciodată”, după cum notează oficialii olteni.
Aceștia au anunțat astăzi că la meciul din Superligă este gratuită. Fanii trebuie să intre pe site-ul clubului sau să meargă la magazinele oficiale pentru a primi bilete cu valoare zero. Limita este de trei bilete pentru fiecare persoană.
2.500 de bilete s-au dat în 30 de minute
Din primele informații, în prima jumătate de oră s-au dat deja peste 2.500 de bilete, fiind așteptați peste 23.000 de spectatori.
Clubul urmează să anunțe că împreună cu Fundația Zurli vor avea o campanie umanitară specială: „Încalță un copil, de iarnă!”.
Spectatorii care vor ajunge la meciul Universitatea Craiova - CFR Cluj vor putea dona încălțăminte nouă pentru copiii din familiile defavorizate din Oltenia.
Campania se află la cel de-al șaptea sezon, iar clubul din Bănie s-a alăturat în premieră acestui eveniment special.
„Încălțăm cu ghete noi copiii din comunitățile vulnerabile”
„Ne propunem să încălțăm de iarnă câți mai mulți copii care au nevoie de ajutor. Acei copii care trăiesc în condiții greu de imaginat și care în prag de iarnă merg aproape desculți”, au transmis oficialii clubului.
„Vrem să încălțăm cu ghete noi copiii din comunitățile vulnerabile, din satele uitate de lume unde cei mici nici nu îndrăznesc să viseze la ghete sau haine noi”, este mesajul pe care l-a transmis și președintele Fundației, Mirela Retegan.
Spectatorii sunt rugați să scrie pe cutie numărul ghetuțelor pe care le-au cumpărat. Campania se desfășoară pe teritoriul întregii țări, până pe 15 decembrie, urmând ca apoi ghetele și pachetele să fie împărțite copiilor de colaboratorii și asociațiile partenere în campanie.
Vouchere pentru cei ce stau la VIP
Cei care vor cumpăra bilete la Tribuna VIP trebuie să plătească în schimb 150 de lei. Dar banii nu vor intra automat în conturile clubului.
Spectatorii vor primi un voucher în valoare de 150 lei care poate fi folosit în magazinele clubului, de unde pot cumpăra tricouri, șepci, fulare, dar și alte produse cu logo-ul echipei.
În primele șase ediții, „Încalță un copil” a mobilizat mii de oameni din țară și comunitățile de români din diaspora. Astfel, s-au strâns peste 47.000 de perechi de încălțări noi, pentru copii din toată România.
{{text}}