Sporturi   •   Handbal   •   Campionatul Mondial

S-a accidentat înainte de România - Ungaria » Convocare de urgență la Campionatul Mondial de handbal feminin

Schimbare de ultimă oră la naționala Ungariei, înaintea meciului cu România // foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  marți, 02 decembrie 2025

Chiar înainte de debutul în grupa principală I de la Campionatul Mondial de handbal feminin, naționala Ungariei, prima adversară a României în următoarea fază a competiției, a primit o veste proastă, după ce Vivien Grosch (28 de ani) s-a accidentat și a fost nevoită să părăsească lotul maghiarelor.

  • Reporterul Adrian Jitea și fotoreporterul Ionuț Iordache sunt la Rotterdam și transmit toate informațiile și imaginile care contează

  • Următorul meci al României este programat pe 3 decembrie, de la ora 19:00, împotriva Ungariei. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2.

Din cauza unei accidentări cu aproximativ 24 de ore înainte de testul crucial cu România, selecționerul Vladimir Golovin a fost nevoit să facă o schimbare în lotul echipei naţionale de handbal feminin și să cheme de urgență o jucătoare pe care o lăsase inițial acasă.

Schimbare de ultimă oră la naționala Ungariei, înaintea meciului cu România


Conform comunicatului emis în cursul zilei de marți de federația de la Budapesta, Vivien Grosch a ieșit din lotul echipei maghiare pentru faza principală de la Campionatul Mondial, iar în locul ei a fost convocată jucătoarea Anett Kovács, de la clubul Esztergom KC.

Anett Kovács, jucătoarea chemată la naționala Ungariei înaintea meciului cu România / foto: Imago

Vivien Grosch a suferit o leziune musculară și din această cauză a devenit indisponibilă pentru următoarele meciuri. Cum recuperarea ei nu ar fi fost posibilă într-un timp foarte scurt, aceasta nu s-a deplasat cu echipa la Rotterdam, locul unde are loc faza a doua a competiției.

Selecționerul Vladimir Golovin a fost nevoit să opereze o modificare de urgență, iar Anett Kovács a sosit marți după-amiază și a participat atât la ședința video dinaintea meciului cu România, cât și la primul antrenament alături de coechipiere, potrivit nemzetisport.hu.


Clasamentul la intrarea în grupa principală:

Națională

Puncte

Golaveraj

1. Danemarca

4

75-50

2. Ungaria

4

58-42

3. România

2

62-66

4. Elveția

2

50-56

5. Senegal

0

41-51

6. Japonia

0

46-67

Programul României în grupa principală:

  • 3 decembrie » Ungaria - România

  • 5 decembrie » România - Senegal

  • 7 decembrie » Elveția - România

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.