SSC Napoli, campioana en-titre a Italiei, a avut multe momente de cumpănă în istoria sa, care anul viitor va ajunge la centenar.
Un prim „scurtcircuit” a avut loc la finalul ediției 1941 – 1942 din Serie A, când clubul napoletan a căzut victimă unei mașinațiuni pusă în aplicare de Galeazzo Ciano, ginerele liderului fascist Benito Mussolini.
Galeazzo Ciano nu avea un „cui” împotriva celor de la Napoli, orice alt club în acea situație ar fi pățit probabil la fel. S-a nimerit însă ca Napoli să se lupte pentru evitarea retrogradării contra lui Livorno, echipa din orașul natal al lui Ciano. Și cum acesta avea puterea în mână, nimic nu l-a împiedicat să facă „victime colaterale” și în lumea fotbalului.
Concret, în sezonul 1941 – 1942, în Serie A evoluau 16 cluburi, iar ultimele două urmau să ia calea eșalonului secund. Lucrurile păreau clare, Modena și Napoli pierduseră oarecum contactul cu restul.
„Remontada” napoletanilor
Napoli a avut însă o perioadă foarte bună, a legat patru victorii consecutive (2-1 cu Modena, acasă, 1-0 cu Fiorentina, 2-1 cu Bologna, ambele în deplasare, și un eclatant 4-1 cu Juventus Torino), astfel că, înainte ultimei etape, avea șanse reale de salvare. Napoli și Atalanta aveau câte 23 de puncte, iar Livorno 22. Dacă învingeau toate, Livorno o însoțea pe Modena în Serie B.
În ultima etapă, Napoli juca în deplasare cu Genoa. Livorno avea meci tot în deplasare, dar mult mai dificil, cel puțin teoretic, pe terenul celor de la AC Milan. Iar Atalanta juca acasă cu Inter-Ambrosiana.
Calculele nu-i dădeau multe șanse lui Livorno. Dar Galeazzo Ciano nu s-a împăcat cu acest gând. Avea pâinea și cuțitul în mână. Era ministrul de externe al Italiei din 1936. Dar, mai mult, era ginerele lui Benito Mussolini. Suficient pentru a interveni în forță.
„Ne-am înțeles?”
Ciano a convocat doi oficiali din cadrul Federației Italiene de Fotbal originari din Milano și din Genova, orașele de unde veneau adversarii celor trei echipe implicate în luptă. Încadrat de câțiva membri ai „Cămășilor Negre” (aparatul represiv al dictatorii fasciste italiene), ca să fie mai „convingător”, a avut un discurs scurt.
Mesajul lui Ciano a fost simplu și la obiect: „Ar fi bine ca Livorno să se salveze! Ne-am înțeles?”. Mesajul fusese recepționat.
Imediat, au fost convocații șefii cluburilor AC Milan, Inter și Genoa. Primii doi au primit „sfatul” să nu se omoare cu firea, în timp ce celor de la Genoa li s-a pus în vedere să se „dăruiască” din plin.
Au ieșit rezultatele comandate
Și a venit ziua meciurilor, 14 iunie 1942. La meciul AC Milan - Livorno lucrurile s-au limpezit rapid. Teresio Piana a deschis scorul pentru oaspeți din minutul 3, iar în startul reprizei secunde Viani II a dublat avantajul oaspeților. Și așa s-a terminat: AC Milan - Livorno 0-2.
Atalanta a remizat cu Inter Milano, scor 1-1. Genoa și-a făcut și ea partea ei de „datorie”. Extrem de montați, echipierii formației din Liguria au câștigat cu 3-0, prin golurile marcate de Guglielmo „Memo” Trevisan, Bruno Barbieri și Ugo Conti.
Livorno și Atalanta aveau 24 de puncte, Napoli rămăsese cu 23. Se făcuse voia lui Ciano.
Livorno a rămas în Serie A, iar în ediția următoare, 1942 - 1943, Galeazzo Ciano a fost aproape de marea bucurie de a-și vedea echipa de suflet campioana Italiei. AC Torino a devansat-o cu un singur punct (44 -43). A fost cel mai mare rezultat din istoria acestui club.
A vrut să-și dea jos socrul
Galeazzo Ciano era și mult mai ocupat în 1943, fiind parte a unei conspirații care a vrut să scape de Benito Mussolini, liderul fascist al Italiei încă din 1922.
În noaptea dintre 24 și 25 iulie 1943, Marele Consiliu a semnat moțiunea de neîncredere împotriva lui Mussolini. Printre cei care au votat pentru demiterea lui Mussolini s-a numărat și ginerele său!
„Trădătorii” care au votat împotriva lui Mussolini au fost arestați în septembrie 1943. Printre ei se afla și Galeazzo Ciano, cel care îi era ginere lui „Il Duce” din 24 aprilie 1930, când a avut loc nunta cu Edda Mussolini.
Executat la ordinul lui Benito Mussolini
În ciuda insistențelor fiicei sale, „Il Duce” n-a avut nicio clemență pentru ginerele său.
În urma unui simulacru de proces, Galeazzo Ciano a fost condamnat la moarte de un tribunal din Verona. Pe 11 ianuarie 1944, în fața plutonului de execuție s-au aflat Ciano și alți patru inculpați.
Omul care a decis retrogradarea lui Napoli în 1942, profitând de puterea pe care i-o oferea regimul fascist, a plătit cu viața după nici doi ani pentru că s-a poziționat împotriva celui care deținea încă puterea, Benito Mussolini.
{{text}}