Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Campioană la Wimbledon, postare furioasă pe Instagram: „E normal ca inspectorii antidoping să stea în sufrageriile noastre noaptea, așteptând să urinăm?”

Marketa Vondrousova, loc 34 WTA

Articol de Sebastian Vasile   —  joi, 04 decembrie 2025

Jucătoarea cehă de tenis Marketa Vondrousova, loc 34 WTA, a postat un mesaj furios împotriva unui inspector anti-doping care a sosit inopinat acasă la ea. Campioana de la Wimbledon 2023, în vârstă de 26 de ani, a spus că inspectorul a sosit în afara orelor oficiale pentru a preleva probe biologice. Vondrousova considerat controlul drept „o intruziune gravă în viața mea privată”.

Vondrousova este cunoscută în special pentru parcursul său de la Wimbledon 2023, unde a devenit prima sportivă care nu era cap de serie ce a reușit să câștige trofeul. Ulterior, a atins cea mai bună clasare din carieră, locul 6 mondial.

Astăzi, cehoaica a postat un story pe Instagram în care a criticat autoritățile antidoping, după ce un agent a sosit la locuința sa în mod neașteptat și fără să țină cont de ora indicată de sportivă, pe timpul nopții.

„În fiecare zi suntem obligați să fim acasă într-o anumită oră pentru control antidoping. Respect această regulă, în fiecare zi. În această seară, însă, un tester a sosit la 20:15 și mi-a spus că ora declarată de mine nu contează și că trebuie să fiu testat chiar acum. Când i-am atras atenția că este în afara intervalului meu de testare și reprezintă o intruziune serioasă în viața mea privată, mi s-a spus: «Asta este viața unui sportiv profesionist.»


Este normal ca inspectorii antidoping să stea în sufrageriile noastre noaptea, așteptând să urinăm? Nu este vorba despre evitarea testării, este vorba despre respect. Respect pentru regulile pe care noi le urmăm și pentru viața personală la care avem dreptul după o zi lungă de antrenamente și competiții. Regulile ar trebui să se aplice tuturor. Chiar și celor care le aplică”, a tunat Marketa Vondrousova, citată de sportskeeda.com.

Marketa Vondrousova sărbătorind victoria în fața Arynei Sabalenka la Berlin Foto: Imago Images

Conform reglementărilor actuale, jucătorii trebuie să furnizeze zilnic un interval de o oră în care vor fi disponibili pentru testări inopinate. Acest sistem face parte din Programul Antidoping de la nivel mondial, care cere un orar de la sportivi de-a lungul sezonului.

Consecințele ratării testelor sunt serioase. Dacă un jucător nu este disponibil de trei ori într-o perioadă de 12 luni, acest lucru este considerat o încălcare a regulamentului antidoping și aduce o suspendare de minimum 2 ani, ca și cum ar fi fost un test pozitiv.


Marketa Vondrousova a avut un sezon 2025 remarcabil. În luna iunie, a fost încoronată campioană la Berlin Tennis Open, iar în august a ajuns în sferturile de finală la US Open. Ultima apariție a campioanei de la Wimbledon a fost în luna octombrie, la Toray Pan Pacific Open, unde a fost eliminată în primul tur.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.