Anastasia Potapova (24 de ani, #51 WTA), născută în Rusia, a anunțat că din 2026 va reprezenta Austria.
Anastasia Potapova este cea mai nouă jucătoare rusă din WTA care și-a schimbat cetățenia pe fondul provocărilor generate de războiul dintre Rusia și Ucraina. Jucătoarea în vârstă de 24 de ani a anunțat pe Instagram că va începe să reprezinte Austria în 2026.
„Sunt încântată să vă anunț că cererea mea de cetățenie a fost acceptată de guvernul austriac. Austria este un loc pe care îl iubesc, este incredibil de primitor și un loc în care mă simt ca acasă. Îmi place să fiu în Viena și abia aștept să-mi fac acolo a doua casă.”, a scris jucătoarea numărul 51 mondial. „
Odată cu începerea sezonului 2026, steagul de lângă numele ei va fi oficial steagul Austriei.
Potapova devine a patra jucătoare rusă din WTA care își schimbă naționalitatea în 2025, după Daria Kasatkina, care acum concurează pentru Australia, și Maria Timofeeva și Kamilla Rakhimova, care au devenit cetățene ale Uzbekistanului.
Anastasia are în palmares 3 titluri WTA, toate în turnee de 250 de puncte, la Istanbul 2022, Linz 2023 și Transylvania Open 2025. În februarie, Potapova o învingea în ultimul act al competiției din polivalenta clujeană pe Lucia Bronzetti, scor 4-6, 6-1, 6-2.
De altfel, setul cedat cu Lucia Bronzetti a fost singurul pierdut de către rusoaică în turneul de la Cluj-Napoca, după ce a trecut în minimul de seturi de Julia Grabher, Viktorija Golubic, Ella Seidel și Aliaksandra Sasnovich.
De curând, jucătoarea născută la Saratov a făcut publică relația cu jucătorul de tenis olandez Tallon Griekspoor. Potapova a fost căsătorită mai puțin de un an cu jucătorul de tenis rus Alexander Shevchenko, între decembrie 2023 și septembrie 2024.
{{text}}