GSP special   •   Media   •   LANSARE

Panini reaprinde febra colecționarilor din România! Se lansează un nou album cu stickere pentru Superliga

Articol de David Marinescu   —  vineri, 05 decembrie 2025

Pe 11 decembrie se lansează un nou album de stickere Panini dedicat campionatului de fotbal din România. „Albumul îmbină superb actualitatea cu istoria, fiind o piesă de colecție obligatorie pentru orice pasionat de fotbal”, anunță italienii.

Vești bune pentru iubitorii fotbalului românesc și ai colecțiilor Panini. După aproape 10 ani, compania italiană, împreună cu Liga Profesionistă de Fotbal, reaprinde pasiunea fanilor fotbalului românesc cu o nouă colecție de stickere!

„Aceasta va deveni un eveniment de neratat și va oferi colecționarilor șansa de a fi la curent cu echipele și vedetele din Superliga”, spun producătorii noului album, ce se lansează oficial în România pe 11 decembrie.

Ce conține noul album Panini dedicat Superligii


Prețul albumului va fi de 12 lei, iar fiecare plic cu stickere va costa 4,5 lei. Cei care vor să-i descopere în plicuri pe Bîrligea, Borza, Cîrjan sau Chipciu vor avea la dispoziție și cutii de câte 50 de plicuri, precum și varianta de 45 de stickere la prețul de 40 de lei.

În albumul acestei colecții, pe lângă paginile care prezintă loturile celor 16 echipe, pasionații vor găsi pagini dedicate vedetelor campionatului. Nu lipsesc nici fotografiile spectaculoase cu primul „11” al echipelor sau profilurile tinerelor talente din sezonul actual al Superligii.

Albumul va include și două pagini speciale care celebrează triumful celor de la FCSB din vara anului trecut, precum și o secțiune dedicată echipei naționale.

Aceasta conține o analiză detaliată, întinsă pe patru pagini, cu fotografii, statistici și curiozități despre jucătorii primei reprezentative, care încearcă în martie să ajungă la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.