Ovidiu Mihăilă, 52 de ani, selecționerul echipei naționale de handbal feminin a României, a comentat victoria cu Senegal, 37-17, dar și parcursul echipei lui la acest turneu final.
În al doilea meci din grupele principale, România a învins la 20 de goluri selecționata Senegalului. Este un succes important, pentru că „tricolorele” au acum golaveraj pozitiv, +11, și pot spera chiar la locurile 9-10 la turneul final, în caz că ar câștiga la un avantaj liniștitor și cu Elveția.
Cum a comentat selecționerul Ovidiu Mihăilă? În primul rând, s-a arătat mulțumit de prestația elevelor lui, având în vedere că acum două zile au suferit o înfrângere dificil de digerat, fiind învinse de Ungaria în meciul decisiv pentru sferturi.
„Aș vrea să încep prin a le felicita pe fete. N-a fost un moment ușor. Știm cu ce gânduri am venit aici, la acest Campionat Mondial, dar după jocul cu Ungaria a fost un moment în care ne-am pierdut puțin din încredere și motivație. Așa cum le-am spus și acum, cum le-am cerut, era foarte importantă imaginea fiecăreia dintre ele și a unei națiuni care a făcut performanță de-a lungul timpului.
La prima vedere, e o diferență de scor care ne ajută, dar trebuie să rămânem concentrați la următorul joc, cu Elveția. De asta îmi doresc ca fetele să își păstreze această tendință.
Fetele trebuie să creadă că și din astfel de jocuri, cu astfel de echipe, se pot construi lucruri frumoase pentru viitor. Astăzi au avut o mentalitate serioasă, de învingătoare. S-au respectat pe ele și de aceea le-am felicitat. M-am bucurat foarte mult că s-au ridicat la acest nivel. Să nu uităm că Senegalul a făcut jocuri foarte bune la acest Campionat Mondial”, a transmis Mihăilă.
Ovidiu Mihăilă: „Locul 9 este obiectivul care ne-a rămas”
La ce aspecte ale jocului simte selecționerul că este loc de mai bine?
„Sunt lucruri pe care trebuie să le îmbunătățim prin joc. În primul rând, să punem extremele în valoare. Am avut mingi și-n extrema stângă și-n extrema dreaptă, dar am avut momente în care nu le-am valorificat prin goluri. Se poate întâmpla. Pe viitor va trebui să găsim soluții pentru a pune extremele în valoare mai mult. Ați văzut ce înseamnă nivelul valoric al unor echipe de talie mondială, se bazează foarte mult pe extreme”.
Despre o eventuală clasare pe locul 9, Mihăilă a afirmat:
„Este obiectivul care ne-a rămas. Așa cum am spus, orice pas în plus față de tot ceea ce a fost înseamnă că în acești ani, împreună cu colegii mei, Florin [Pera] și Bogdan [Burcea], au reușit să lege niște lucruri. Important este să continuăm să progresăm, pentru a ajunge la nivelul la care ne dorim să tindem. Vorbim despre echipele dintre primele 8”.
Ovidiu Mihăilă: „Când ajungem acasă, vom analiza în liniște meciurile cu Ungaria și Danemarca”
În finalul interviului, selecționerul a mai fost întrebat despre usturătoarele înfrângeri cu Danemarca și Ungaria, singurele meciuri pierdute la acest turneu.
„Le-am analizat. Se pot întâmpla astfel de momente. Important este să găsim motivele pentru care s-a întâmplat, pentru ca pe viitor să devenim mai puternici din punct de vedere mental în primul rând, și să credem și în astfel de povești, că putem avem șanse și cu astfel de echipe.
Îmi asum personal insuccesele cu Ungaria și Danemarca, probabil am greșit și eu, fiecare dintre noi puteam face mai mult să ajutăm fetele. Și ele, la rândul lor, să se ajute pe teren prin evoluția lor. Din păcate, cele două jocuri sunt istorie. Va trebui să le analizăm împreună cu fetele, în liniște, când ajungem acasă”, a transmis el.
{{text}}