Fotbal   •   Liga 2   •   CHIAJNA - CHINDIA

Ireal! Gol marcat dintr-un ofsaid uriaș în primul meci al etapei din Liga 2

Golul a fost marcat de Celea (numărul 6) Foto captură: Prima Sport 1

Articol de Cosmin Nistor   —  vineri, 05 decembrie 2025

Etapa a 16-a din Liga 2 a început cu un gol marcat eronat la Chiajna! Chindia Târgoviște a deschis scorul în minutul 9, prin fundașul central Daniel Celea, însă reușita a venit după un ofsaid uriaș, vizibil din prima reluare.

La faza din care a înscris Celea, părea că echipa din Târgoviște era în defensivă, însă mingea a ajuns la fundașul târgoviștean, aflat clar în afara jocului. Asistentul nu a ridicat fanionul, iar golul a fost validat.

FOTO. Chindia, gol marcat eronat la Chiajna


Fără VAR în Liga 2, Chiajna nu a avut la dispoziție nicio soluție pentru a contesta reușita.

Daniel Celea, revenit în vară la Târgoviște

Reușita îi aparține lui Daniel Celea, fundaș central cu experiență, aflat la a doua aventură în tricoul roș-albastru.

După plecarea din 2023, Celea a evoluat timp de două sezoane la Salamis (Cipru) și apoi la FC Botoșani, iar în această vară a revenit la Târgoviște, club pentru care a mai jucat în perioada 2021-2023.


Situația din clasament

Înaintea partidei, Concordia și Chindia se aflau la egalitate perfectă - 24 de puncte, ocupând locurile 9, respectiv 10.

Cu golul controversat și avantajul din start, Chindia urcă provizoriu pe locul 7, fiind pentru moment singura formație care a jucat meciul din runda 16.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.