Tragerea la sorți pentru Campionatul Mondial din 2026 a adus o situație rară și spectaculoasă: meciul de deschidere va fi Mexic - Africa de Sud, exact aceeași confruntare care a deschis Mondialul din 2010. Mai mult, partida va avea loc chiar pe 11 iunie, aceeași dată la care s-a jucat și duelul de acum 16 ani.
Pe 11 iunie 2010, într-o atmosferă dominată de suporterii țării gazdă, Africa de Sud - Mexic 1-1 inaugura Campionatul Mondial găzduit de africani. Golurile erau marcate de Tshabalala, respectiv Marquez.
Istoria se repetă după 16 ani
În 2026, premiera turneului are loc tot pe 11 iunie, iar adversarele sunt identice. De această dată, partida se va disputa pe „Estadio Azteca”, stadionul care a găzduit finalele Campionatului Mondial din 1970 și 1986.
Partida Mexic - Africa de Sud devine astfel prima reeditare din istorie a unui meci de deschidere la un Mondial.
Confruntarea din 2010 a fost ultima între Mexic și Africa de Sud. De atunci, drumurile lor nu s-au mai intersectat în nicio competiție. FIFA va anunța programul complet al partidelor pe 6 decembrie, însă meciul de deschidere este deja stabilit.
Mexic, un trecut negativ în meciurile de debut
Statisticile conturează un tablou deloc favorabil pentru naționala Mexicului: în cele șapte meciuri inaugurale disputate de-a lungul istoriei, mexicanii au suferit cinci înfrângeri și au obținut doar două remize, cu un bilanț dur - 19 goluri primite și numai două marcate.
Adversarii întâlniți în aceste debuturi au fost: Franța, Brazilia, Suedia și URSS. Singura excepție pozitivă rămâne ediția Mexic 1970, când gazdele au încheiat la egalitate, 0-0, cu URSS.
Mexic va bifa al 8-lea meci de deschidere din istorie
1930: 1-4 cu Franța - primul meci din istoria CM
1950: 0-4 cu Brazilia
1954: 0-5 cu Brazilia
1958: 0-3 cu Suedia
1962: meciuri inaugurale simultane - tot fără succes
1970: 0-0 cu URSS
2010: 1-1 cu Africa de Sud
2026: Africa de Sud
{{text}}