Bayern Munchen a zdrobit-o pe Stuttgart, câștigând cu 5-0 deplasarea din etapa 13 a Bundesliga. Bavarezii au, provizoriu, 11 puncte în plus față de RB Leipzig!
Bayern Munchen zdrobește (mai) tot ce-i iese în cale în Germania. Astăzi, echipa lui Vincent Kompany a obținut a 12-a victorie din acest sezon de campionat. O singură adversară a scăpat neînvinsă, Union Berlin în etapa 10 (2-2).
Victima de astăzi este Stuttgart. Bayern a marcat de 5 ori chiar pe terenul șvabilor!
Konrad Laimer a deschis scorul încă din minutul 11. A înscris de pe 6 metri, cu călcâiul, din pasa lui Olise.
Stuttgart nu a aruncat prosopul, iar în minutul 17 a fost aproape de egalare, numai că Nartey a ratat de puțin poarta. În minutul 40, același Nartey a reușit să-l învingă pe Urbig, marcând cu capul după o centrare din lovitură liberă, dar golul i-a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Acestea nu au rămas singurele faze de poartă ale gazdelor. În minutul 59, Urbig a respins peste poartă șutul lui Undav. După această nouă sperietură, Bayern s-a trezit.
Încă un hat-trick Harry Kane, iar Bayern zburdă spre titlu în Bundesliga
În minutul 66, Harry Kane a înscris cu un șut marcă înregistrată, din afara careului, cu pământul. În minutul 78, Bayern a făcut 3-0 prin Stanisic. Șutul lui nu a fost extraordinar, dar Nubel a intervenit neconvingător.
Ultimele două goluri au fost semnat de Harry Kane. Primul, în minutul 82, dintr-un penalty obținut de Olise. Al doilea, în '88, din fața porții din centrarea aceluiași Olise.
Cu cele 3 goluri înscrise astăzi, Harry Kane a ajuns la cota 17 în acest sezon. Bayern are acum 37 de puncte, principalele urmăritoare (RB Leipzig și Dortmund) având 26, respectiv 25, dar și câte un meci în minus.
{{text}}