Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - DINAMO

Darius Olaru a comis-o și va fi AMENDAT cu 10.000 de euro de Gigi Becali » Care este motivul

+31 Foto
Darius Olaru în FCSB - Dinamo // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Maria Olteanu   —  sâmbătă, 06 decembrie 2025

FCSB - Dinamo. Darius Olaru (27 de ani), căpitanul celor de la FCSB, va fi amendat cu 10.000 de euro de patronul echipei, Gigi Becali (67 de ani), după meciul de sâmbătă seara, din runda a 19-a a Superligii, contra celor de la Dinamo. Motivul? A încasat cartonaș galben pentru proteste la adresa arbitrului.

În minutul 59, la scorul de 0-0, Darius Olaru a fost avertizat cu cartonaș galben de „centralul” partidei de pe Arena Națională, Marian Barbu, după ce a protestat la decizia luată de acesta.

Olaru va plăti însă scump pentru gestul lui. Gigi Becali, anunța după meciul cu Hermannstadt, atunci când Daniel Bîrligea a fost eliminat din cauza nervilor și protestelor, că nu va mai tolera astfel de ieșiri din partea jucătorilor lui.

Cine va mai avea ceva de comentat va plăti după meci. Așa a stabilit Becali, care a hotărât și o sumă, deloc mică: 10.000 de euro pentru fiecare cartonaș galben. pentru proteste


După ce a protestat, Olaru a fost autorul a două ratări uriașe la poarta lui Dinamo, în decurs de doar câteva minute. Ambele irosite, scorul rămânând 0-0.

Ce spunea Gigi Becali despre amendă

Îl am pe Bîrligea, care n-are 19 ani, are 25, și pe care pot să iau, părerea mea, 10 milioane. Eu cred că o să iau 10, pentru că l-am cumințit acum. Amenda e dată și hârtia e scrisă. Fiecare jucător va lua la cunoștință, cu camere de luat vederi, ca să nu meargă la comisii după aceea. Orice cartonaș galben care se ia din cauza protestelor - amendă 10.000 de euro.



Nu regulament de ordine interioară, hotărârea Consiliului de Administrație. Așa am hotărât eu. La mine este indisciplină și Consiliul a hotărât că putem să pierdem milioane de euro. Dai 10.000 de euro amendă, plătești, la revedere, s-a terminat! N-am nevoie să semneze, că nu fac regulament. Dau o hotărâre de guvern, ordonanță de urgență dau!



- Gigi Becali, patron FCSB, pe 12 noiembrie

Imagini de la „Derby de România”


+31 Foto
FCSB - Dinamo // foto: Cristi Preda (GSP)

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.